Maison Bonaparte

Maison Bonaparte[2] (în corsicană și italiană Casa Buonaparte) este casa ancestrală a familiei Bonaparte⁠(d), în care s-a născut și a copilărit Napoleon I. Este situată pe Rue Saint-Charles din Ajaccio din insula franceză Corsica. Casa a fost aproape în permanență deținută de membrii familiei din 1682 până în 1923, când Napoléon Victor Bonaparte a donat-o guvernului francez. Din 1967 casa a devenit muzeu, axat pe prezentarea în special a familiei Bonaparte și mai puțin a lui Napoleon I.

Musée national de la Maison Bonaparte
Maison Bonaparte
Înființat 
LocațiaAjaccio, Corsica,
rue Saint Charles
Tipulmuzeu național
Numărul vizitatorilor93.965[1]  ()
Proprietarstatul francez
Prezență online
site web oficial

Istoric

Casa este vechea Casă Bozzi, a unei importante familii feudale din Corsica. Casa era împărțită între diferite familii aparținând Casei de Bozzi. Stră-străbunicul lui Napoleon Bonaparte, Giuseppe Buonaparte, s-a căsătorit în 1682 cu Maria Colonna di Bozzi, care a primit ca dotă o jumătate din casă, de 160 m2, restul casei rămânând familiei Bozzi. Ulterior, urmașii lui Giuseppe au obținut și părțile rămase prin alte alianțe matrimoniale cu familia Bozzi și achiziții. Casa a fost extinsă și redecorată de Carlo Buonaparte după căsătoria sa cu Letizia Ramolino. Cu excepția lui Joseph Bonaparte, toți copiii lor s-au născut în Casa Buonaparte.[3]

La opt ani după moartea din 1785 a lui Carlo Bonaparte, familia a intrat în conflict cu liderul naționalist, din ce în ce mai reacționar, Pasquale Paoli, susținut de britanici, și a fost forțată să fugă pe continent, în Fanța.[4] Adepții lui Paoli au jefuit și ars o mare parte a Casei Buonaparte. După sosirea amiralului Samuel Hood, casa a fost rechiziționată pentru depozite de furaje și armament, iar la etaje au fost cazați ofițeri britanici.[2][3]

După retragerea din 1797 a trupelor britanice din Corsica, familia Bonaparte s-a întors la Casa Buonaparte și a început să o repare și să o remodeleze cu fonduri furnizate de Directorat familiilor care au rămas loiale Franței și au avut de suferit în urma ocupației britanice a Corsicii.[2]

Când familia Bonaparte a plecat din nou din Corsica, în 1799, casa a fost lăsată în grija doicii lui Napoleon, Camilla Ilari. Napoleon a lăsat moștenire casa vărului mamei sale, André Ramolino[2], care i-a dat în schimb propria sa casă Camillei. Mai târziu, Carlo Maria și apoi Joseph au luat în stăpânire casa, ultimul în urma unui proces cu André-Napoléon Lévie-Ramolino, care însă a primit mobilierul în stil Directoire cumpărat de Letizia. În 1852, fiica lui Joseph, Zénaïde a dat Casa Buonaparte lui Napoleon al III-lea și împărătesei Eugénie. Napoleon al III-lea a răscumpărat mobila Directoire a bunicii sale și a renovat și extins casa pentru a sărbători 100 de ani de la nașterea lui Napoleon. Mai târziu, Eugénie a transmis casa prințului Napoléon Victor Bonaparte, care în anul 1923 a donat-o guvernului francez. În 1967 casa a fost transformată în muzeu și declarată muzeu național.[2][5]

Note
  1. Fréquentation des Musées de France[*][[Fréquentation des Musées de France (data sheet)|​]] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. fr „Musée national de la Maison Bonaparte”. Accesat în .
  3. en „Napoleon and Corsica, "The Imperial Route"”. Fondation Napoléon. Accesat în .
  4. en Schom, Alan (). Napoleon Bonaparte: A Life. Harper Perennial. pp. 11–12. ISBN 0-06-092958-8.
  5. en „National Museum of the Bonaparte Residence in Corsica”. Fondation Napoléon. Accesat în .

Lectură suplimentară
  • fr Comte Colonna de Cesari Rocca, La vérité sur les Bonaparte avant Napoléon, A. Charles libraire, Paris, 1899
  • fr Léonce de Brotonne, Les Bonaparte et leurs alliances, librairie Henri Champion, Paris, 1901
  • fr Antoine-Marie Graziani, Antoine-Marie Graziani, Les Bonaparte en Corse, éditions Alain Piazzola, Ajaccio, 2004, ISBN: 978-29-0716159-6 ; 242p.
  • fr Michel Vergé-Franceshi, Napoléon, une enfance corse, Bibliothèque historique Larousse, Paris, 2009, ISBN: 978-2-03-584-584-9
  • fr Jean-Marc Olivesi, Ajaccio, maison Bonaparte, dans Congrès archéologique de France, 171e session, Monuments de Corse. 2013, Société française d'archéologie, 2015, p. 39-43, ISBN: 978-2-901837-59-6
  • fr Antoine-Marie Graziani, L'Ajaccio des Bonaparte, éditions Alain Piazzola, Ajaccio, 2018 ISBN: 978-2-36479079-7 ; 312p.

Legături externe
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.