Mănăstirea Sfântul Mang din Füssen

Mănăstirea Sf. Mang din Füssen sau Abația din Füssen (în germană Kloster Sankt Mang Füssen) a fost o mănăstire benedictină din Füssen (Bavaria, Germania).

Istoric

Mănăstirea benedictină a Sf. Mang a fost înființată în prima jumătate a secolului al IX-lea ca o mănăstire a Principatului Episcopal de Augsburg. Motivul înființării sale se datorează prezenței pustnicului Magnus din Füssen (cunoscut și sub numele de Sfântul Mang), care a construit aici o chilie și un oratoriu, unde a murit pe 6 septembrie, deși nu există nici o evidență cu anul exact.

Trupul sfântului a fost descoperit neputrezit, o dovadă a sfințeniei sale, iar venerarea Sf. Mang a fost baza spirituală a mănăstirii.

Fondarea mănăstirii nu a fost însă motivată doar spiritual, existând și rațiuni politice practice. Poziția cheie a mănăstirii nu numai pe importantul drum medieval de la Augsburg peste Alpi în Italia Superioară, dar și în depresiunea Füssen ("Füssener Enge", punctul în care râul Lech izvorăște din Alpi) i-a conferit o valoare strategică imensă, ceea ce a făcut ca ea să dobândească un interes politic atât din partea episcopilor din Augsburg, cât și din partea împăraților Sfântului Imperiu Roman.

Istoria abației în Evul Mediu este marcată în principal de eforturile comunității religioase de a menține o respectare a Regulii Sf. Benedict în mijlocul diverselor presiuni cauzate de evoluțiile sociale externe. De-a lungul timpului, prin urmare, călugării au îmbrățișat în mod repetat diverse reforme și mișcări reformatoare menite să aducă o revenire la principiile de bază ale vieții benedictine. În cea mai mare parte, aceste reforme au condus la creșterea spirituală și economică și o creștere numerică a membrilor comunității, ceea ce a necesitat construirea de noi clădiri.

Manifestarea energică a Contrareformei și-a găsit expresia de durată în construirea unui enorm complex mănăstiresc în stil baroc între anii 1696 și 1726, comandat de către abatele Gerhard Oberleitner (1696-1714), care și astăzi, împreună cu castelul (Hohe Schloss), caracterizează orașul Füssen.

Arhitectul Johann Jakob Herkomer (1652-1717) a reușit să transforme sediul neregulat al abației medievale într-un complex de clădiri organizate simetric. Transformarea bazilicii medievale într-o biserica barocă bazată pe modele venețiene s-a intenționat să fie un simbol arhitectural al venerării Sf. Magnus. Întreaga biserică reprezintă un relicvar enorm. Pentru prima dată în arhitectura barocă din sudul Germaniei legenda sfântului local a inspirat suita de fresce din întreaga biserică. Comunitate de la acel moment a dorit ca noua biserică să stârnească invidia cunoscătorilor prin calitatea de operelor sale de artă.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, comunitatea a revenit la datoriile sale spirituale, intelectuale și sociale cu o vigoare reînnoită: îngrijirea sufletelor, burse, muzică și educație.

Deși abația nu a fost reușit niciodată să obțină râvnitul Reichsunmittelbarkeit (independența față de toți seniorii, cu excepția celei față de împărat), ea a avut o influență decisivă ca un centru al vieții economice și culturale și al credinței în Füssen și în întreaga regiune.

Desființare

La 11 decembrie 1802, în timpul secularizării ce a urmat Războaielor Napoleoniene și Păcii de la Lunéville, prinții de Oettingen-Wallerstein au intrat în posesia Mănăstirii Sf. Mang. La 15 ianuarie 1803 Prințesa Wilhelmine i-a comandat abatelui Aemilian Hafner să desființeze abația și să părăsească clădirile până la data de 1 martie a anului respectiv.

Conținutul bibliotecii a fost expediat noilor proprietari pe plutele de pe râul Lech. Majoritatea operelor se află acum în biblioteca Universității din Augsburg, cu excepția unei mici colecții de manuscrise deosebit de valoroase, care se află în Arhivele Diecezane din Augsburg.

Istoria ulterioară

În 1837 biserica fostei abații a fost dăruită Parohiei Füssen. În 1839 cancelarul regal al Bavariei, Christoph Friedrich von Ponickau, a cumpărat restul clădirilor abației Sf. Mang. În 1909 orașul Füssen a achiziționat domeniul Ponickau, inclusiv clădirile fostei abații (în afară de biserică).

Aripa de nord a fost folosită ca primărie. În aripa de sud se află acum Muzeul orașului Füssen, cu prezentarea istoriei mănăstirii și a orașului și în special a manufacturilor tradiționale de chituri și viori din Füssen. Se pot vizita de asemenea camerele de primire în stil baroc ale abației.

Lista abaților Mănăstirii Sf. Mang din Füssen

Până în 919 nu a existat nicio evidență documentară a stareților din această abație. Potrivit tradiției, Sfântul Magnus este considerat a fi abatele fondator, iar succesorul său a fost Fericitul Conrad.

Abate Perioda de conducere Data morții
1. Saint Magnus 6 septembrie
2. Konrad I  
3. Wolpotosecolul al IX-lea ?26 aprilie
4. Bernoldsecolul al IX-lea ? 
5. Leutolphsecolul al IX-lea ? 
6. Gisiloprin 919 
7. Ortolf 5 aprilie
8. Heinrich I.  
9. Gotebold  
10. Berthold 23 august
11. Adalbert  
12. Wilhelmc. 1030–1040 
13. Eberhardc. 1060–106111 mai 1091
14. Swidker  
15. Adalhalm108625 august 1094
16. Alberich 23 ianuarie
17. Konrad IIprin 1160–c.1175 
18. Heinrich IIprin 1178–119119 februarie
19. Konrad IIIprin 1206, 121814 iulie, c. 1218
20. Dieto (Theodo)prin 1219, 1222martie 1225
21. Ruggerprin 1227 
22. Rudolf von Thalhofenprin 1235, 125122 mai
23. Albertprin 125513 martie 1256
24. Hermann Iprin 1257, 1262 
25. Hilteboldprin 1263, 128319 octombrie 1284
26. Konrad IVprin 1284, 1285 
27. Hermann IIprin 1287, 1295, 1311 
28. Goswinprin 1313, 13178 iulie, c. 1318
29. Heinrich IIIprin 1319, 1335decembrie, c. 1336
30. Ulrich Denklingerprin 1336, 133918 ianuarie 1347
31. Johannes I Hochschlitzc. 134711 august
32. Luiprandprin 1374 
33. Friedrichprin 139028 aprilie
34. Johannes II Laugingerprin 1392, 139621 martie 1403
35. Georg I Sandauer1397–141015 februarie 1410
36. Yban von Rotenstein1410–142619 mai 1439
37. Johannes III Schmerlaib1426–143116 mai 1431
38. Konrad V Klammer1431–143313 martie 1433
39. Johannes IV Fischerprin 1436; res. 145830 martie 1460
40. Johannes V Hess1458–14801481
41. Benedikt I Furtenbach1480–1524martie 1531
42. Joh. Baptist VI Benzinger1524–15338 aprilie 1537
43. Gregor Gerhoch1537–15544 octombrie 1554
44. Sympert Lechler1554–155621 noiembrie 1560
45. Georg II Albrecht1556–15602 februarie 1560
46. Johannes VII Kessler1560–15678 iunie 1567
47. Hieronymus Alber1567–157317 august 1573
48. Matthias Schober1579–160415 august 1604
49. Heinrich IV Amman1604–161130 iulie 1615
50. Martin Stempfle1614–166126 februarie 1665
51. Benedikt II Bauer1661–169626 iulie 1696
52. Gerhard I Oberleitner1696–171420 martie 1714
53. Dominikus Dierling1714–17384 septembrie 1738
54. Benedikt III Pautner1738–174518 ianuarie 1745
55. Leopold Freiherr von Rost1745–17507 noiembrie 1750
56. Gallus Zeiler1750–17557 ianuarie 1755
57. Placidus Zerle1755–176324 iunie 1770
58. Gerhard II Ott1763–17781 martie 1778
59. Aemilian Hafner1778–180319 mai 1823

Bibliografie

  • Lindner, Pirmin, 1913. Monasticon Episcopatus Augustani antiqui. Bregenz.
  • Ettelt, Rudibert, 1971. Geschichte der Stadt Füssen. Füssen.
  • Leistle, David. Die Aebte des St. Magnusstiftes in Füssen, in Studien und Mitteilungen zur Geschichte des Benediktinerordens und seiner Zweige, 1918-1920.
  • Riedmiller, Thomas, 2003: Das ehemalige Benediktinerkloster Sankt Mang in Füssen in Klosterland Bayerisch Schwaben (ed. W. Schiedermair). Lindenberg. ISBN 3-89870-127-1

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.