Lunca Mircești (Vasile Alecsandri)

Lunca Mircești (Vasile Alecsandri) este o arie naturală protejată ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în județul Iași, pe teritoriul administrativ al comunei Mircești.

Lunca Mircești
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)

Lunca Siretului la Mircești
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția Județul Iași
 România
Cel mai apropiat orașTârgu Frumos
Coordonate🌍 ()[1]
Suprafață28,30 ha
Înființare1994, declarat în 2000

Localizare

Aria naturală cu o suprafață de 26,30 hectare[2] se află în partea sud-vestică a județului Iași, pe malul drept al râului Siret (la o altitudine de 200 m.), în teritoriul nord-estic al satului Mircești, în apropierea drumului județean DJ208R[3].

Descriere

Zona a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[4] și se suprapune sitului de importanță comunitară Lunca Mircești[5].

Aria naturală reprezintă o zonă acoperită cu pădure mixtă (șleau de luncă)[6]; ce are în componență specii de stejar (Quercus robur), frasin comun (Fraxinus excelsior), frasin de câmp (Fraxinus angustifolia), velniș (Ulmus laevis) sau ulm de câmp (Ulmus glabra)[7].

La nivelul ierburilor vegetează mai multe rarități floristice (unele protejate la nivel european); printre care: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), brânca-ursului (Heracleum sphondylium), pelinarița (Artemisia vulgaris), coada-calului, (Equisetum arvense L.), păștiță (Anemone nemorosa), pochivnic (Asarum europaeum), rodul pământului (Arum orientale), ciucușoara-de-munte (Alyssum repens), cupa vacii (Calystegia sepium), barba-caprei (Filipendula ulmaria), firuța de pădure (Brachypodium sylvaticum), cătușa (Ballota nigra), busuiocul broastei (Veronika beccabunga), coada șoricelului (Achillea millefolium L) sau lăcrămioară (Convallaria majalis)[8].

Căi de acces

  • Drumul național DN2 pe ruta: Bacău - Roman - drumul național DN28 până în dreptul podului peste râul Siret.

Monumente și atracții turistice

Obiective de interes istoric, cultural și turistic aflate în vecinătatea rezervației naturale:

  • Biserica "Sf. Voievozi" din Mircești, construcție 1809, monument istoric.
  • Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Mircești, construcție 1875, monument istoric.
  • Casa memorială Vasile Alecsandri de la Mircești, construcție 1865, monument istoric.
  • Mausoleul lui Vasile Alecsandri construit în perioada 1925-1927, din inițiativa Academiei Române și cu sprijinul Ministerului Artelor. Acesta se află în curtea interioară a casei memoriale a poetului.
  • Situl arheologic de la Mircești - așezări atribuite perioadelor: Latène-ul târziu (cultura Poienești-Lukașevka), secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană) și secolele al XVI-lea–al XVII-lea (Evul Mediu).
  • Lunca Siretului Mijlociu - sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană - Natura 2000 în România.

Vezi și

Note

  1. en Eunis.eea.europa.eu - Lunca Mircesti (Vasile Alecsandri) (general information); accesat la 3 noiembrie 2012
  2. Apmis.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Iași; accesat la 3 noiembrie 2012
  3. en Protectedplanet.net - Lunca Mircesti (Vasile Alecsandri) Nature Reserve[nefuncțională] ; accesat la 3 noiembrie 2012
  4. Cdep.ro - Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 3 noiembrie 2012
  5. Natura2000.mmediu.ro - Lunca Mircești (fișa sitului) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 14 iulie 2014
  6. Șleau - pădure constituită din arboret de diferite specii
  7. Natura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Lunca Mircești Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 3 noiembrie 2012
  8. Dev.adworks - Infonatura2000 - ROSCI0107 - Lunca Mircești Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 14 iulie 2014

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.