Lucien Gaudin

Lucien Gaudin s-a născut în 1886 la Arras, în nordul Franței, într-o familie militară. S-a apucat de scrima la vârsta de 12 ani, practicând și echitația, ciclismul, natația și tenisul în paralel. Câteva ani mai târziu, familia sa s-a mutat la Neuilly-sur-Seine, lângă Paris. O rivalitate cu căpitanul secției de scrimă din gimnaziu său l-a decis să se intensifice antrenament, astfel încât a câștigat campionatul național școlar.[1]

În anul 1905, la vârsta de 19 ani, a câștigat „Săptămâna internațională a spadei”, care ținea loc de campionatul mondial în momentul respectiv. Era, atunci, considerat ca cel mai bun spadasin în lumea.[1] Totuși, nu a fost selecționat la Jocurile Olimpice de vară din 1908, fiind preferați experimentații Gaston Alibert și Alexandre Lippmann. Patru ani mai târziu, a fost numit căpitan al echipei naționale, dar în ultimul moment Federația Franceză de Scrimă și-a retras echipele din Jocurile Olimpice din 1912, pentru a protesta împotriva unor modificări regulamentului.

Olimpiada din 1916 a fost planificată să se desfășoare în Berlin, dar nu a avut loc din cauza primului Război Mondial, o perioadă în cursul căreia Gaudin a servit la Regimentul 22 Artilerie. Și-a reluat pregătirea în anul 1918, devenind repede o vedetă în Franța. În anul următor a fost numit hors classe (în afara clasei) de Federația franceză, ceea ce înseamnă că era calificat din oficiu la toate competițiile, inclusiv Jocurile Olimpice, și a devenit căpitan echipelor de floretă și de spadă.[1]

A participat la Jocurile Olimpice pentru prima dată la Anvers 1920. Accidentat la picior de un trăgător american, a fost învins de italianul Aldo Nadi în ultimul meci la floretă pe echipe, Franța având să se mulțumească cu medalia de argint. Gaudin a trebuit să se retragă din restul competiției. În anul următor, a participat la prima ediție „Campionatului European” organizat de Federația Internațională de Scrimă pentru toți federații afiliate, care, în majoritatea lor, erau din Europa. Spada a fost unica probă. În absența scrimerilor italieni, Lucien Gaudin a câștigat medalia de aur fără să piardă nici un asalt.[2] Și-a luat revanșa în fața lui Nadi pe 30 ianuarie 1922, la un meci de prezentare la Circul de iarnă din Paris, la care au asistat 7000 de spectatori.[3]

La Paris 1924, Gaudin a cucerit prima sa medalie de aur olimpică la proba de floretă pe echipe, după ce a dat ultima tușă în fața italianului Aldo Boni. Atins de dureri la mâna armată, a trebuit din nou să se retrage din floretă individual, dar a participat la spadă pe echipe două zile mai târziu, cucerind o secundă medalie de aur pe echipe, din nou la o tușă. Nu a putut participa la spadă individual.

La Amsterdam 1928, Franța a pierdut cu Italia la proba de floretă și s-a rămas cu medalia de argint, după ce Gaudin a pierdut asaltul său cu italianul Giulio Gaudini. A ajuns în faza finală la floretă individual, dar a fost lovit neintenționat cu pomoul de germanul Erwin Casmir și a fost făcut KO. Reanimat cu aspirină, coniac și masaje, s-a calificat pentru barajul final și a cucerit primul său titlu olimpic la individual, la vârsta de 41 de ani.[1] S-a retras de oboseală din proba de spadă pe echipe, dar a câștigat un secund titlu la floretă individual cu opt victorii și o egalitate în faza de grupe finală și cu trei victorie din trei asalturi în barajul final. La întoarcerea la Gara de Nord din Paris, a fost aclamat de mulțime ca un erou. La scurt timp, a fost recompensat cu Legiunea de Onoare în grad de ofițer și a avut o statuie de ceară la Muzeul Grevin.[1]

A decis să pună punct carierei în februarie 1934, reluându-se activitatea de bancher. Șapte luni mai târziu, confruntat cu dificultăți financiare, s-a sinucis cu barbiturice. Printre cei prezenți la înmormântarea lui au fost președintele al FIFA Jules Rimet, creatorul Turului Franței Henri Desgrange și boxerul francez Georges Carpentier.[1]

• Bollée, Laurent-Frédéric (2001). Lucien Gaudin, le maître des armes (în franceză). Cristel. ISBN 2-84421-019-8.

• Lucien Gaudin la Olympedia.org