José Ferraz de Almeida Júnior

Cariera sa artistică a început în timp ce era clopotar la biserica „Doamna Candelaria” unde a creat câteva mici lucrări pe teme religioase. Preotul-șef de acolo a fost destul de impresionat pentru a ține o strângere de fonduri, astfel încât Júnior să poată ajunge la Rio de Janeiro și unde să ia lecții de artă.[7]

În 1869, s-a înscris la Academia Imperial de Belas Artes, unde a studiat cu Victor Meirelles și Pedro Américo. Vorba și maniera sa simple, de țară, ar fi fost sursa unui interes mai mare[7] și, se poate presupune, a unui anume amuzament. După absolvire, a ales să nu concureze pentru o bursă de călătorie în Europa, revenind în schimb la Itu și înființând un atelier.[8]

Aparent a fost destinat să vadă Europa. În 1876, în timpul unui tur în regiunea São Paulo, împăratul Pedro al II-lea a văzut lucrările lui Júnior, a fost impresionat de acestea și și-a oferit personal sprijinul său financiar. [2] Mai târziu în acel an, printr-un decret regal i-a acordat lui Júnior 300 de franci pe lună (60 USD/lună) în scopul studierii la Paris. Curând s-a stabilit în Montmartre și s-a înscris la École des Beaux-Arts, devenind unul dintre numeroșii studenți ai lui Alexandre Cabanel. În timp ce era acolo, a participat la patru expoziții pariziene.

A rămas în Paris până în 1882 apoi, după o scurtă călătorie în Italia, s-a întors în Brazilia și a expus lucrările pe care le-a creat în timpul călătoriei sale. În anul următor, a deschis un atelier în São Paulo unde a predat lecții de pictură. De asemenea, a susținut expoziții de artă și a realizat portrete ale unor oameni importanți, de la patroni de cafenele la politicieni republicani. În 1884, a susținut o expoziție la „Exposição Geral de Belas Artes” și a fost făcut Cavaler al Ordinului Trandafirului.

Un an mai târziu, Victor Meirelles s-a oferit să-i ofere lui Júnior funcția de profesor de istorie a picturii la Academie, dar Júnior a refuzat oferta, preferând să rămână în São Paulo.[8] Din 1887 până în 1896, a mai realizat încă trei călătorii în Europa. În această perioadă, el s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de lucrări biblice și istorice în favoarea temelor regionaliste, înfățișând viața de zi cu zi a „caipirașilor” lăsând în urmă stilul academic[8] apropiindu-se treptat de naturalism. În ciuda acestor schimbări, reputația sa în cadrul Academiei a rămas necontestată și a primit Medalia de Aur în 1898.

Viața sa s-a încheiat tragic un an mai târziu, când a fost înjunghiat mortal în fața Hotelului Central din Piracicaba de către vărul său José de Almeida Sampaio, care aparent tocmai aflase despre relația de lungă durată a lui Júnior cu Maria Laura do Amaral Gurgel; soția lui Sampaio care fusese pentru scurt timp logodită cu Júnior.[7]

• Botezarea lui Hristos (1895)
• Saudade (1899)
• Nepoftita (1898)
• Studiu pentru "Fuga Familiei Sfinte în Egipt" (1881)
• Stimulare întreruptă (1894)
• Cascada Votorantim
• Odihna modelului
• Chitaristul
• Studiu pentru „Plecarea din Monção”
• Un pictor