2,2,4-trimetilpentan

2,2,4-trimetilpentanul, cunoscut și ca izooctan sau izo-octan, este un compus organic cu formula (CH3)3CCH2CH(CH3)2. Este unul dintre numeroșii izomeri ai octanului (C8H18). Acest izomer în particular este special deoarece este standardul cu valoarea 100 pentru cifra octanică (punctul zero este n-heptan). Este o componentă importantă a benzinei, folosită frecvent în proporții relativ mari pentru a crește rezistența la detonare a combustibilului (agent antidetonant). [3]

2,2,4-trimetilpentan
Identificare
Număr CAS540-84-1
ChEMBLCHEMBL1797261
PubChem CID10907
Formulă chimicăC₈H₁₈[1] 
Masă molară114,141 u.a.m.[2] 
Proprietăți
Densitate0,688 g/cm³ 
Punct de topire−107,38 °C 
Punct de fierbere99,3 °C 
Indice de refracție(nD)1,39145 
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Conform terminologiei substanțelor organice, denumirea de izooctan ar trebui să fie rezervată izomerului 2-metilheptan. Cu toate acestea, 2,2,4-trimetilpentanul este de departe cel mai important izomer al octanului și din punct de vedere istoric i s-a atribuit acest nume. [4]

Obținere

Izooctanul este produs pe scară largă în industria petrolului prin alchilarea izobutenei cu izobutan. Acest proces se desfășoară în prezența catalizatorilor acizi.[5]

De asemenea, poate fi produs din izobutilenă printr-un proces de dimerizare, folosind catalizator Amberlyst (rășină schimbătoare de ioni) pentru a obține un amestec de izo-octene. Hidrogenarea acestui amestec produce 2,2,4-trimetilpentan. [6]

Vezi și

Note

  1. „2,2,4-trimetilpentan”, 2,2,4-Trimethylpentane (în engleză), PubChem, accesat în
  2. „2,2,4-trimetilpentan”, 2,2,4-Trimethylpentane (în engleză), PubChem, accesat în
  3. Arno Reglitzky; Andrea Schütze; Klaus Reders (). „Automotive Fuels”. Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry. Weinheim: Wiley-VCH. doi:10.1002/14356007.a16_719.pub2. ISBN 978-3527306732. Lipsește |last1= în Authors list (ajutor)
  4. Clayden, Jonathan (). Organic chemistry (ed. Reprinted (with corrections).). Oxford [u.a.]: Oxford Univ. Press. pp. 315. ISBN 978-0-19-850346-0.
  5. Joseph A. Kocal; Paul T. Barger; Robert J. Schmidt; James A. Johnson (). „Alkylation”. Kirk‐Othmer Encyclopedia of Chemical Technology. doi:10.1002/0471238961.0112112508011313.a01.pub2. ISBN 0471238961. Lipsește |last1= în Authors list (ajutor)
  6. Dimerization of isobutylene, Amberlyst.com
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.