Isaachie Mărturisitorul

După unele relatări, Isaac ar fi fost sirian, dar acest lucru este îndoielnic.[1] Anumite detalii despre viața sa timpurie sunt necunoscute, dar istoria consemnează că Isaac era un pustnic care trăia într-o mică colibă din pustia în afara Constantinopolului. Conform istoricilor Teodoret de Cir și Sozomenos, în anul 378, când a auzit că împăratul roman Valens a căzut în erezia arianismului și a persecutat creștinii niceeni (dând afară episcopi, închizând unele biserici și forțându-i pe alții să adopte învățătura lui Arie din Alexandria), Isaac s-a dus în orașul imperial pentru a se confrunta cu împăratul. În acea perioadă, Valens pregătea o campanie militară împotriva goților care au trecut Dunărea pentru a se așeza în Tracia. După mai multe încercări de a-l face pe împărat să renunțe la persecuțiile sale, Isaac a profețit că Valens va „muri în flăcări” din cauza faptelor sale. Împăratul a poruncit ca Isaac să fie aruncat în închisoare, jurând că îl va pedepsi pe Isaac și îl va omorî la întoarcerea din bătălie. Curând după aceea, la 9 august 378, Valens a fost învins în bătălia de la Adrianopol și a murit într-un incendiu după ce s-a refugiat într-o șură.

Succesorul lui Valens, împăratul Teodosiu I, l-a eliberat pe Isaac, a interzis arianismul și a redeschis bisericile închise de Valens. Isaac a dorit să se întoarcă la viața sa monahală din pustie, dar un aristocrat bogat pe nume Saturninus a construit o mănăstire pentru Isaac la Constantinopol, căreia i-a devenit primul egumen (stareț). Isaac este cunoscut și ca apărător zelos al ortodoxiei creștine la cel de-al doilea sinod ecumenic, care a avut loc la Constantinopol în 381.

La sfârșitul vieții sale, Isaac i-a încredințat conducerea mănăstirii celui mai apropiat discipol al său, Dalmatus, care mai târziu a fost el însuși canonizat ca sfânt, și datorită acestuia mănăstirea a ajuns să fie cunoscută sub numele de Mănăstirea Dalmaților. Isaac a murit în mănăstirea sa la 30 mai 383, cu toate că alții plasează acest eveniment în jurul anului 396. Viața lui Ioan Gură de Aur include menționarea Sfântului Isaac care a trăit în secolul al V-lea.

Atât bisericile ortodoxe, cât și cele catolice l-au glorificat pe Isaac ca un sfânt. La ortodocși, ziua pomenirii sale cade la 30 mai și este comemorat și împreună cu alți sfinți de la mănăstirea sa pe 3 august (printre care și Dalmat). Moaștele lui Isaac au fost mai întâi depuse în Biserica Sf. Ștefan, aflată lângă Mănăstirea Dalmaților, apoi au fost mutate în Biserica Tuturor Sfinților.[2][3][4]

Țarul Petru I cel Mare al Rusiei (care a domnit în perioada 1682–1725), a cărui zi de naștere a căzut în ziua sărbătorii Sfântului Isaac, 30 mai, l-a adoptat pe Isaac ca sfânt-patron al dinastiei Romanov. Catedrala Sfântul Isaac din orașul Sankt Petersburg (în rusă Исаа́киевский Cобо́р), unde se găsesc moaște ale Sfântului Andrei, este consacrată în cinstea sa.[5][6][7]

• Mărturisitor

• Venerable Isaac the Founder of the Dalmatian Monastery at Constantinople Orthodox icon and synaxarion (May 30)
• Isaac, Dalmatus and Faustus, ascetics of the Dalmatian Monastery (August 3)