Iosif Gafton

S-a născut pe 5 decembrie 1896 în satul Puțeni (azi Valea Mărului) din județul Galați, în familia preotului Gheorghe Gafton și al soției sale, Anica, care au avut 12 copii.[1] A primit la botez numele Ioan.[2]

A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Galați în anul 1920, iar în perioada 1920-1924 a urmat studii la Facultatea de Teologie din București. În 1925 a fost numit preot în parohia Rotari din județul Prahova.[1] În 1933 a rămas văduv, după ce soția sa, Valeria, a murit.[2] Cei doi soți au avut un fiu pe nume Lucian, care s-a căsătorit cu fiica preotului Marin Diaconescu din Pitești și a ajuns mai târziu preot profesor.[2]

Preotul Ioan Gafton a slujit de la 1 noiembrie 1935 la Biserica „Sf. Ecaterina” din București, unde și-a continuat activitatea misionară și pastorală. A îndeplinit, de asemenea, funcțiile de consilier referent cultural în cadrul Cancelariei Arhiepiscopiei Bucureștilor (1941 - 1 decembrie 1942) și de consilier referent administrativ în aceeași cancelarie (1 decembrie 1942 - 1 noiembrie 1943). La 28 noiembrie 1942 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț cu numele de Iosif, iar două zile mai târziu a fost ridicat la rangul de protosinghel.[2]

După ce la 1 noiembrie 1943 a fost numit vicar al Patriarhiei Române, protosinghelul Iosif Gafton a fost ales la 3 decembrie 1943, prin hotărârea Sfântului Sinod, în funcția de arhiereu vicar patriarhal cu titulatura „Sinaitul”.[1] A fost ridicat la rangul de arhimandrit la 6 decembrie 1943, iar la 19 decembrie 1943 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală din București de patriarhul Nicodim Munteanu, înconjurat de alți trei ierarhi.[2]

La 15 ianuarie 1944, prin decizia Marelui Colegiu Electoral, a fost ales episcop de Argeș, alegerea fiind confirmată de autoritățile statului la 24 ianuarie.[2] În consecință, Iosif Gafton a fost întronizat la Curtea de Argeș în 21 mai 1944.[1]

În perioada 31 ianuarie - 10 februarie 1945 episcopul Iosif Gafton a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române, care a participat la alegerea și înscăunarea ca patriarh al Moscovei și al întregii Rusii a lui Alexei I.[2]

La 16 octombrie 1947 patriarhul Nicodim Munteanu, aflat în concediu de boală la Mănăstirea Neamț, l-a însărcinat pe episcopul Iosif Gafton „să rezolve lucrările curente ale Patriarhiei și să îndeplinească cele hotărâte de el în cauzele mai grele”.[2] El a girat treburile curente ale Patriarhiei până în februarie 1948.[1]

La 11 martie 1948 episcopul Iosif Gafton a fost numit administrator temporar al Eparhiei Râmnicului, înlocuindu-l pe arhiereul vicar patriarhal Atanasie Dincă „Bârlădeanul”, care a demisionat. El a condus cele două eparhii ca unități ecleziastice separate până în februarie 1949,[1] când, în conformitate cu prevederile Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat și pus în aplicare începând de atunci, Episcopia Argeșului a fost contopită cu Episcopia Râmnicului, formând Episcopia Râmnicului și Argeșului sub conducerea episcopului Iosif Gafton. Întronizarea sa a avut loc în 27 martie 1949 la Râmnicu Vâlcea.[2]

Episcopul Iosif s-a implicat în restaurarea monumentelor istorice bisericești din eparhia sa, în punerea în valoare a patrimoniului cultural-artistic și în construirea de noi biserici sau repararea celor existente. S-a remarcat ca un zelos predicator și misionar în plan bisericesc, publicând articole și predici în periodicele bisericești, precum și broșuri pentru credincioși.[1]

Iosif Gafton a murit pe 9 iunie 1984 în reședința episcopală din Râmnicu Vâlcea[1] și a fost înmormântat trei zile mai târziu într-un mormânt modest aflat între cele două biserici din curtea episcopiei.[2]