Ion Stratan

S-a născut la 1 octombrie 1955 în comuna Izbiceni, din județul Olt și a murit în mod tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu mai pot fi citite decât într-o anumită cheie premonitorie titlurile cărților sale sau versuri precum: "Viața asta, moarte înceată / Și viața cealaltă, o moarte iute / Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/ Primat să-și dispute / Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici / Și nici existența nu vrea sa mai pară / Un gol de furnici/ S-au săturat existențele / De-atâta vid / Haide și tu, prag între dânsele / Să aluneci avid." ("Moarte înceată", din volumul "Spălarea apei", Editura Eminescu). De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de alții ca o revărsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către autoritățile comuniste. A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului "Amfiteatru", apoi al "Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al "Cenaclului I.L.Caragiale" din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploiești. Este unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907. Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni.

Debutează în 1981 cu volumul de versuri Ieșirea din apă.

A mai publicat: Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, 1982);

• Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983)
• Lumina de la foc (1990)
• Lux (1992)
• Ruleta Rusească (1993)
• Desfacerea (1994)
• O zi bună pentru a muri (1995)
• Cântă zeiță mânia (1996)
• Mai mult ca moartea (1997)
• De partea morților (Editura LiberART, Ploiești, 1998)
• Cafeaua cu sare (1998)
• Apa moale (1998)
• Crucea verbului (Editura Paralela 45, [2000)
• Zăpadă noaptea (2000)
• O lume de cuvinte (2001)

• Este prezent cu un grupaj de poeme în "Antologia poeziei generației 80" (Editura Vlasie, 1993) și în antologii din Franța, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Canada, Germania, Mexic.
• Este tradus în limba franceză cu volumul antologic "La roulette russe" (Éditions Royaumont, 1995).
• Este tradus în limba spaniola cu volumul "Antología de poesía rumana" (Universidad Autónoma Metropolitana, 2000) în traducerea lui German A. de la Reza, ISBN 970-654-516-6.
• 1994 Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

• Premiul Fundației "Nichita Stănescu" (1990)
• Premiul Uniunii Scriitorilor (1993)
• Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (1995)

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) și al Asociației ADELF France.

• In memoriam, Sorin Preda, Formula AS - anul 2005, numărul 690
• Viteza ființei, viteza poeziei Arhivat în 2 februarie 2014, la Wayback Machine., Bogdan Ghiu, România literară - anul 2005, numărul 43