Ioan Amarie

Ioan Amarie este un procuror român.

Ioan Amarie
Date personale
Frați și suroriConstantin Amarie[1]
Cetățenie România
Ocupațiejurist
procuror
Activitate
Alma materFacultatea de Drept a Universității din București 

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în 1975, a fost prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Dorohoi (1992-1999),[2] iar în 1999 a fost ales pentru funcția de procuror general al Parchetului Curții de Apel Suceava.[3]

În anul 2002, a fost numit șef al nou înființatului Parchet Național Anticorupție (PNA).[2] „He comes from nowhere” – a fost caracterizarea sumară, pe care i-au făcut-o experții anticorupție europeni la acel moment.[4] A fost și membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) până în februarie 2005.[5]

În anul 1994, fiind la volan, a accidentat mortal o femeie, dar a fost scos de sub urmărirea penală pe motiv că „șoferul a fost în imposibilitatea de a observa intenția victimei, din cauza obturării câmpului vizual”.[6]

În august 2011, Ioan Amarie a fost cercetat pentru ucidere din culpă în legătură cu un accident rutier în urma căruia au murit două persoane.[7][8]

Fratele lui, Constantin Amarie, a fost deputat din partea PSD.

Note

  1. https://www.comisarul.ro/articol/in-2004-dragnea-a-scapat-de-retinere-facandu-l-dep_897908.html Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. Contributia procurorului Ioan Amarie in ridicarea constiintei socialiste a oamenilor muncii, 22 iunie 2005, MIHAI CIORCAN, România liberă, accesat la 26 iunie 2011
  3. Ioan Amarie este procurorul general al PNA, 17 iul 2002, apropo.ro, accesat la 26 iunie 2011
  4. INTERVIU Primul șef PNA, Ioan Amarie: „Unii au încercat să-și infiltreze oameni în PNA. Am primit o listă cu peste 100 de persoane“, 26 mai 2015, Cristian Delcea, Mihai Voinea, Anca Simina, Adevărul, accesat la 4 noiembrie 2016
  5. Ioan Amarie renunțã la locul sãu în CSM, 12 feb 2005, apropo.ro, accesat la 26 iunie 2011
  6. Omorurile provocate de soferii vitezomani - nici o zi de puscarie, 11.09.2006, Gabriela STEFAN, Gândul, accesat la 26 iunie 2011
  7. Fostul procuror Ioan Amarie, cercetat pentru ucidere din culpă, 28 august 2011, Evenimentul zilei, accesat la 4 noiembrie 2016
  8. Fostul șef al Parchetului Național Anticorupție, Ioan Amarie, cercetat penal pentru ucidere din culpă, 28 august 2011, Mediafax, accesat la 4 noiembrie 2016


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.