Ilie Minea

Ilie Minea (n. , Turcheș⁠(d), Austro-Ungaria – d. , Iași, România) a fost profesor de istorie, titularul Catedrei de Istoria Românilor de la Universitatea din Iași, fondator al Institutului de Istoria Românilor „A. D. Xenopol”.

Ilie Minea
Date personale
Născut
Turcheș⁠(d), Austro-Ungaria
Decedat (59 de ani)
Iași, România
Cetățenie Austro-Ungaria
 Regatul României
Ocupațieistoric
Limbi vorbitelimba română

Bibliografie

S-a născut la 15 iulie 1881 în satul Turcheș, județul Brașov. A absolvit liceul la Brașov, după care a plecat la Budapesta, cu sprijinul Societății „Transilvania”, unde s-a înscris la Facultatea de Istorie. Și-a luat licența în istorie la Universitatea din Budapesta în anul 1905, iar în 1907 și-a dat doctoratul în istorie medie și științe auxiliare. S-a specializat ulterior la Universitatea din Viena și la Institutul de Arhivistică din același oraș.

În anul 1908 s-a întors în Transilvania, funcționând ca profesor secundar la Caransebeș. A colaborat la două importante publicații românești din Ardeal, Tribuna și Telegraful român. Licențiat și doctor al Universității din Budapesta, a fost atras, la fel ca alți ardeleni din generația sa, de mirajul Bucureștiului. În 1910 a trecut munții în România și s-a înscris ca student la Universitatea din București, unde a frecventat cursurile lui Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan și Nicolae Iorga. Dimitrie Onciul, care era director al Arhivelor Statului, l-a numit în anul 1911 în postul de bibliotecar al acestei instituții. În timpul Primului Război Mondial Ilie Minea a urmat cursurile Școlii de Ofițeri în Rezervă, după care a participat ca voluntar la bătăliile de la Mărășești și Oituz. După război a fost profesor la Gimnaziul din Giurgiu, iar în 1922, ca urmare a morții lui Alexandru D. Xenopol, a devenit profesor titular la Catedra de Istoria Românilor a Facultății de Istorie din cadrul Universității din Iași. A ocupat această poziție până la moartea sa, survenită la 19 februarie 1943.[1] A fost membru al Senatului universitar al Universității din Iași (1929-1931).

În anul 1925 a înființat revista Cercetări istorice, pe care a tipărit-o cu mari sacrificii personale. Revista în care s-au publicat valoroase studii de istorie medie și modernă românească, a apărut până în anul 1947. În anul 1941 Ilie Minea a înființat Institutul de Istoria Românilor „A. D. Xenopol”, care a funcționat pe lângă Facultatea de Litere și Filozofie. Instituția înființată de el a purtat începând din anul 1964 denumirea Institutul de Istorie și Arheologie.

Opera sa a cuprins subiecte legate de istorie politică, economică, militară, culturală, socială, a instituțiilor, a relațiilor internaționale, pe lângă cercetările arheologice privind epoca medievală pe care le-a efectuat.[2]

Note

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.