Hiperbolă unitate

în geometrie hiperbola unitate este mulțimea punctelor (x,y) din planul cartezian care satisfac ecuația implicită⁠(d) În studiul grupurilor ortogonale nedefinite⁠(d) hiperbola unitate constituie baza pentru o lungime radială alternativă

În timp ce cercul unitate își înconjoară centrul, hiperbola unitate necesită hiperbola conjugată pentru a o completa în plan. Această pereche de hiperbole au în comun asimptotele y = x și y = x. Împreună cu conjugata hiperbolei unitate, lungimea radială alternativă este

Hiperbola unitate este un caz particular al hiperbolei echilaterale, cu o anumită orientare, poziționare și scară. Ca atare, excentricitatea sa este [1]

Hiperbola unitate are aplicații în geometria analitică, în cazuri în care cercul trebuie înlocuit cu hiperbola. Un exemplu important este reprezentarea spațiu-timpului ca un spațiu pseudoeuclidian⁠(d). Acolo asimptotele hiperbolei unitate formează un con de lumină⁠(d). Mai mult, atenția lui Gregoire de Saint-Vincent asupra zonelor din sectorul hiperbolic a dus la funcția logaritmului și la parametrizarea modernă a hiperbolei prin sectoare. Când au fost înțelese noțiunile de hiperbolă conjugată și unghi hiperbolic⁠(d) clasicele numere complexe, care sunt construite pe baza cercului unitate, pot fi înlocuite cu numere construite pe baza hiperbolei unitate (numerele complexe hiperbolice⁠(d)).

Asimptote

În general, se spune că asimptotele unei curbe converg spre curbă. În geometria algebrică și teoria curbelor algebrice⁠(d) există o abordare diferită a asimptotelor. Curba este mai întâi interpretată în planul proiectiv⁠(d) folosind coordonate omogene. Apoi asimptotele sunt drepte care sunt tangente curbei proiective în punctul de la infinit, eludând astfel orice nevoie de un concept de distanță și convergență. Într-un cadru comun ( x, y, z ) sunt coordonate omogene cu dreapta de la infinit determinate de ecuația z = 0. De exemplu, C. G. Gibson a scris:[2]

Pentru hiperbola echilaterală standard din ℝ2, curba proiectivă corespondentă este care intersectează z = 0 în punctele P = (1 : 1 : 0) și Q = (1 : 1 : 0). Ambele puncte P și Q sunt intersecții simple[lower-alpha 1] cu F, cu tangentele x + y = 0, x y = 0; obținându-se astfel „asimptotele” familiare din geometria elementară.

Parametrizare

O modalitate directă de parametrizare a hiperbolei unitate începe cu hiperbola xy = 1 parametrizată cu funcția exponențială:

Această hiperbolă este transformată în hiperbolă unitate printr-o transformare liniară având matricea

Parametrul t este unghiul hiperbolic, care este argumentul funcțiilor hiperbolice.

Ca o anumită conică, hiperbola poate fi parametrizată prin procesul de adăugare a punctelor pe o conică. Următoarea descriere a fost dată de analiștii ruși:

Se pune un punct E pe conică. Se consideră punctele în care dreapta trasată prin E paralel cu AB intersectează conica a doua oară ca fiind suma punctelor A și B.
Pentru hiperbola cu punctul E = (1,0) suma punctelor și este punctul cu parametrizarea și , această adăugare corespunde adăugării parametrului t.[3]

Note explicative

  1. adică nu multiple

Note

  1. en Eric Weisstein Rectangular hyperbola from Wolfram Mathworld
  2. en C.G. Gibson (1998) Elementary Geometry of Algebraic Curves, p 159, Cambridge University Press ISBN: 0-521-64140-3
  3. en Viktor Prasolov & Yuri Solovyev (1997) Elliptic Functions and Elliptic Integrals, page one, Translations of Mathematical Monographs volume 170, American Mathematical Society

Bibliografie

  • en F. Reese Harvey (1990) Spinors and calibrations, Figure 4.33, page 70, Academic Press, ISBN: 0-12-329650-1 .
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.