Henric de Carintia

Henric a fost fiul ducelui Carintiei, Meinhard al II-lea de Gorizia-Tirol și al Elisabetei de Bavaria, fiica ducelui Otto al II-lea. După moartea tatălui său, el a preluat ca Henric al VI-lea domnia în Carintia și Tirol împreună cu frații săi. Henric a fost înfeudat ca recompensă pentru ajutorul dat cumnatului său, Albert I de Habsburg, în Bătălia de la Göllheim din 1298.

După uciderea lui Venceslau al III-lea (în 1306) și moartea fiului lui Albert I, Rudolf (în 1307), Henric de Carintia a fost ales rege al Boemiei pe 15 august 1307 (pe baza revendicării moștenirii soției sale, Anna, sora cea mai mare a regelui Venceslau al III-lea al Boemiei) deși familia de Habsburg s-a opus.

Henric s-a confruntat curând cu rezistența ce i s-a opus în Boemia, iar în 1309-1310 adversarii săi au apelat la regele romano-german Henric al VII-lea care în iulie 1310 i-a retras feuda lui Henric de Carintia. La sfârșitul lunii august 1310 fiul lui Henric al VII-lea, Ioan de Luxemburg, a devenit regele Boemiei. La sfârșitul anului, trupele aflate sub conducerea lui Ioan de Luxemburg au ocupat Boemia. Henric de Carintia a trebuit să părăsească Praga și în cele din urmă și Boemia.

Ca o compensație, Habsburgilor le-a fost cedată în 1311 regiunea Savinja (o regiune din actuala Slovenia) aflată lângă Stiria care le aparținea, iar Henric a reușit să elibereze zonele ocupate din Carintia. În ciuda eforturi sale, el nu a reușit să dobândească proprietățile diecezei Bamberg din Carintia, deoarece acestea fuseseră date ca gaj lui Henric al VII-lea. Totuși, Henric a reușit să respingă încercarea de a obține suveranitatea feudală a episcopilor de Trento și de Brixen (Bolzano) din Tirol.

În controversa pentru tronul romano-german dintre Frederic cel Frumos și Ludovic Bavarezul, Henric a reușit în 1325 să obțină o compensare. Ludovic și-a dat acordul în 1330 ca fiicele lui Henric să poată revendica feudele sale în calitate de moștenitoare. Cu toate acestea, printr-un tratat secret cu familia de Habsburg, Ludovic a revocat în același an acordul încheiat cu Henric. Prin urmare, Frederic cel Frumos a intrat în posesia ducatului Carintia după moartea lui Henric în 1335. Tirolul, a rămas însă în mâinile fiicei lui Henric, Margareta, potrivit acordului încheiat, după ce Stările Generale au decis în unanimitate să fie făcut acest pas.

Henric s-a căsătorit:

• în 1306 cu Anna Přemyslovna (1290–1313);
• în 1313 cu Adelaida de Braunschweig (1285–1324), fiică a ducelui Henric I de Brunswick-Grubenhagen;
• în 1327 cu Beatrice de Savoia (1310–1331), fiică a contelui Amadeus al V-lea de Savoia.

Din cea de-a doua căsătorie au rezultat doi copii:

• Adelaida (1317–1325);
• Margareta Maultasch (1318 –1369), contesă de Tirol din 1335 până în 1363.

Henric de Carintia a fost înmormântat în Mănăstirea Stams din Tirol, întemeiată de tatăl său, Meinhard al II-lea, unde o placă de mormânt din marmură albă și o statuie aurită amintesc de el.

• Alfons Huber: Heinrich VI., König von Böhmen, Herzog von Kärnten. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). vol. 11, Duncker & Humblot, Leipzig 1880, pp. 527–529.
• Hermann Wiesflecker: Heinrich VI.. În: Neue Deutsche Biographie (NDB). vol. 8, Duncker & Humblot, Berlin 1969, ISBN: 3-428-00189-3, pp. 361–363 (Versiune online).
• Heinrich Koller: Das Kanzleiregister König Heinrichs von Böhmen, Herzogs von Kärnten, der Jahre 1327–1329. Disertație, Universitatea din Viena 1949.