Gheorghe Ialomițianu
Gheorghe Ialomițianu (n. , Șimon, România) este un politician român, membru al Partidului Democrat Liberal, numit ministru al finanțelor la data de 3 septembrie 2010, urmându-i lui Sebastian Vlădescu.
| Gheorghe Ialomițianu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (64 de ani) Șimon, România |
| Număr de copii | 1 |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | economist politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Deputat al României | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Brașov |
| Legislatură | legislatura 2012–2016[*] |
| Ministru al finanțelor | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Sebastian Vlădescu |
| Succedat de | Bogdan Drăgoi |
| Deputat al României | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Brașov |
| Legislatură | legislatura 2008–2012 |
| Partid politic | PNL (din ) PDL (până în ) |
| Alma mater | Universitatea de Vest din Timișoara Universitatea Babeș-Bolyai |
Ialomițianu este licențiat al Universității de Vest din Timișoara și are un doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai[1]. În anul 2006, a obținut o diplomă de studii academice postuniversitare din partea SNSPA[1].
Înainte de Revoluție, Ialomițianu a fost, timp de doi ani, economist la Întreprinderea de Scule Râșnov, iar în perioada 1985-1993 a fost profesor la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”[1]. În 1993 și-a început cariera universitară ca lector în cadrul Universității Transilvania din Brașov, unde începând din 2008 ocupă funcția de conferențiar[1].
A fost timp de patru ani (1997-2001) director general al D.G.F.P. Brașov, iar apoi, timp de 7 ani, a fost director executiv adjunct în cadrul aceleiași instituții[1].
Note
- Vezi cine il inlocuieste pe Vladescu si care sunt prioritatile sale, 6 septembrie 2010, wall-stret.ro, accesat la 6 septembrie 2010
Legături externe
- www.ialomitianu.ro Arhivat în , la Wayback Machine. - Site web oficial