George Meniuc

George Meniuc născut la Chișinău în 1918 într-o familie de origine proletară, George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”.

A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian ș.a. L-a avut coleg pe Ovidiu Bîrlea, cu care a și colaborat ulterior.[4]

A început a compune versuri în 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie „La țară”, în revista literară a Societății „Mihai Eminescu” din Chișinău. A mai publicat versuri pe paginele revistelor de liceu: „Licuricii”, „Armonia”, „Revista noastră” etc. Ulterior a publicat lucrări din creția sa în publicații de literatură și cultură generală: „Viața Basarabiei”, „Itinerar”, „Cadran”, „Pagini Basarabene”[5]

A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău,[6] fapt pe care avea să-l regrete ulterior.[7] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evacuat în Uzbekistan.[8]

După al Doilea Război Mondial, regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953.

Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere.[9]

Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS).

A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[10] A avut trei căsnicii, din care a rezultat o singură fiică - Olga.

• Afteni, Vlada. „George Meniuc, biografie (1918 - 1987)”. Istoria.MD. Arhivat din original la 19 ianuarie 2018. Accesat în 19 ianuarie 2018.
• Simuț, Ion. „Istorie literară: George Meniuc”. România Literară. Arhivat din original la 21 ianuarie 2011. Accesat în 19 ianuarie 2018.