Göran Liljestrand

Göran Liljestrand s-a născut la Göteborg în familia lui Erik Liljestrand (manager al unei firme de asigurări) și a soției sale, Tekla (n. Carlberg).[6][7] S-a mutat în copilărie la Stockholm și a învățat la Liceul Norra Real din Stockholm și s-a înscris în 1904 la Colegiul Universitar din Stockholm. Și-a continuat studiile la Institutul Karolinska din Solna, unde a devenit candidat în medicină în 1909, licențiat în medicină în 1915 și doctor în medicină în 1917, înainte de a-și susține teza de docență în fiziologie la același institut în același an.[6][8] S-a pregătit în domeniul fiziologiei cu profesorul Johan Erik Johansson.[8]

A devenit profesor asistent de fiziologie (1917) și de fiziologie și farmacologie (1923) la Institutul Karolinska.[7][9] După pensionarea profesorilor Johansson și Santesson în 1927, Göran Liljestrand a devenit profesor titular de farmacologie, predând în această calitate până în 1951, când s-a pensionat.[7] Profesorul Liljestrand a avut un rol important în dezvoltarea fiziologiei experimentale și farmacologiei în țările scandinave după Primul Război Mondial.[7] A promovat și dezvoltat contacte cu specialiștii din țările anglo-saxone pentru a permite actualizarea permanentă a cunoștințelor medicale de specialitate.[7]

A fost unul din organizatorii primului Congres de Fiziologie și Medicină Experimentală din Țările Scandinave, care a avut loc în 1925 la Lund sub președinția prof. Torsten Thunberg, și a fost însărcinat, împreună cu profesorul Johansson, să elaboreze regulamentul Societății Scandinave de Fiziologie.[7] La Congresul Internațional de Fiziologie de la Stockholm din 1926, Liljestrand a fost ales secretar-general, îndeplinind această funcție în perioada 1926-1948.[7][9] În semn de apreciere a meritelor sale, a fost ales membru onorific al Societății Scandinave de Fiziologie în 1951.[7]

Liljestrand a efectuat cercetări în domeniul farmacologiei, analizând permeabilitatea plămânului la amoniac după introducerea sa în sânge, și a devenit mai cunoscut ca farmacolog. A colaborat cu Yngve Zotterman și cu Ulf von Euler (viitor laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1970), cu care a descoperit mecanismul alveolo-capilar, cunoscut și ca mecanismul Euler-Liljestrand.[10]

A publicat peste 150 de studii și articole despre fiziologia respirației, schimbul de gaze din sistemul respirator (printre altele, în lucrarea de disertație Untersuchungen über die Atmungsarbeit, 1917[11]), despre fiziologia sportului, sistemul nervos, fluxul energetic și circulația sângelui etc.[6][9]

A îndeplinit funcțiile de secretar (1918-1960) și membru titular (1938-1950) al Comitetului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (al Institutului Karolinska), ajungând să dețină o mare influență asupra celorlalți membri ai comitetului, împreună cu care trebuia să selecteze pe laureatul Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.[12] De asemenea, a fost ales membru al Academiei Regale Suedeze de Științe în 1938.[13]

Liljestrand a fost secretar al Asociației Fiziologilor din Stockholm (1919-1930) și membru al consiliului Societății Medicale Suedeze (1922).[9] A fost distins în 1918, 1923 și 1925 cu Premiul Alvarenga al Societății Medicale Suedeze și în 1930 cu Premiul Björkén al Universității din Uppsala.[6][9]

A murit după o scurtă boală la 16 ianuarie 1968, la vârsta de aproape 82 de ani.[7]