Frederic al IV-lea, Duce de Lorena

Frederic al IV-lea, supranumit cel Luptător (în franceză Ferry IV. le lutteur; n. 15 aprilie 1282, Gondreville⁠(d) – d. 23 august 1328, Paris) a fost duce de Lorena din 1312 până în 1328.

Frederic al IV-lea de Lorena
Duce de Lorena

Portret de Anton Boys (Anton Weiss)
Date personale
Născut15 aprilie 1282
Gondreville
Decedat23 august 1328 (46 ani)
Paris
ÎnmormântatAbația Beaupré
PărințiTeobald al II-lea, duce de Lorena
Isabela de Rumigny
Frați și suroriMargaret of Lorraine[*][[Margaret of Lorraine (countess of Seeland, then Loon and Chiny)|​]][1]
Căsătorit cuElisabeta de Austria
CopiiRaoul de Lorraine[*][[Raoul de Lorraine (Duke of Lorraine)|​]][1]
Frederick de Lorraine, Comte de Luneville[*][[Frederick de Lorraine, Comte de Luneville (Peerage person ID=42471)|​]][2]
Theobald de Lorraine[*][[Theobald de Lorraine (Peerage person ID=42472)|​]][2]
Albert de Lorraine[*][[Albert de Lorraine (Peerage person ID=42473)|​]][2]
Anne de Lorraine[*][[Anne de Lorraine (Peerage person ID=42474)|​]][2]
Margaret de Lorraine[*][[Margaret de Lorraine (Peerage person ID=42475)|​]][2]
Elizabeth de Lorraine[*][[Elizabeth de Lorraine (Peerage person ID=42477)|​]][2]
Blanche de Lorraine[*][[Blanche de Lorraine (Peerage person ID=42478)|​]][2]
Ocupațiefeudal[*]​
Limbi vorbitelimba franceză
Apartenență nobiliară
TitluriDuke of Lorraine (–)[1]
Familie nobiliarăCasa de Lorena
Diuce de Lorena
Domnie1312 - 1328
PredecesorTeobald al II-lea
SuccesorRudolf de Lorena


Biografia

Frederic fost fiul ducelui Teobald al II-lea și al Isabelei de Rumigny (1263-1326).[3]

În aprilie 1312 când tatăl său, Teobald al II-lea, a murit, Frederic l-a succedat[4], după cum confirmă Matthias Nuewenburgensis.[5] Frederic a stăpânit domeniile familiei împreună cu frații săi, Mattia și Ugo.[6]

După ce în 1313 împăratul Henric al VII-lea a murit, pe 18 octombrie 1314 la dieta de la Frankfurt, principii electori ai Sfântului Imperiu Roman l-au ales pe Ludovic al IV-lea (Bavarezul) din Casa de Wittelsbach ca rege romano-german împotriva lui Frederic I (cel Frumos), duce de Austria[7] care, deși obținuse mai puține voturi, fusese încoronat rege. Frederic al IV-lea de Lorena, soțul Elisabetei de Austria (fiica lui Albert I de Habsburg) a fost susținător fervent al cumnatului său, Frederic I de Habsburg.[8]

Pe 28 septembrie 1322, în Bătălia de la Mühldorf, au fost capturați Frederic al IV-lea de Lorena și Frederic I, duce de Austria și rege romano-german.[9] În urma negocierilor regele Franței, Carol al IV-lea (cel Frumos) a obținut eliberarea ducelui cu condiția ca acesta să nu se mai amestece în problemele Sfântului Imperiu Roman.[9]

Frederic a continuat și consolidat apropierea ducatului Lorena de Franța, începută de bunicul său, Frederic al III-lea.

În 1324 Frederic a participat la o campanie militară franceză împotriva englezilor în Guyenne⁠(d) sub comanda lui Carol de Valois. Între 1324 și 1326 a fost implicat în Războiul celor patru domnitori împotriva orașului Metz. În 1328, după moartea lui Carol al IV-lea, Frederic a fost de partea lui Filip de Valois, cel care a devenit ulterior rege al Franței, fiind cunoscut ca Filip al VI-lea.

În același an Frederic a intervenit în campania militară în Flandra în sprijinul contelui Ludovic I de Flandra, împotriva burghezilor revoltați.[10]

Frederic al IV-lea de Lorena a murit în Bătălia de la Cassel pe 23 august 1328; după unele cronici a murit în timpul acestei bătălii, după altele, a murit câteva luni mai târziu, pe 21 aprilie. El a fost înmormântat în Abația Beaupré.[11]



Descendenții

Pe 6 august 1306 Frederic al IV-lea s-a căsătorit cu Elisabeta de Austria (1285-1352), fiica regelui Albert I de Habsburg și a Elisabetei de Gorizia-Tirol.[12] Din această căsătorie au rezultat doi copii:

  • Rudolf (Raoul), duce de Lorena (n. 1320 – d.1346 în Bătălia de la Crécy); prima căsătorie cu Aliénor de Bar (d. 1333) fiica lui Eduard I, conte de Bar; a doua căsătorie cu Marie de Châtillon, numită Marie de Blois (d. 1363) regentă a Lorenei începând din 1346, fiica lui Guy I de Châtillon, conte de Blois și Dunois (Casa de Châtillon);[13]
  • Margareta (d. după 1376); prima căsătorie cu Jean de Chalon, stăpânul Auberive (d. 1360) (Casa de Burgundia-Ivrea); a doua căsătorie cu Conrad, conte de Freiburg, (d. înainte de 1362); a treia căsătorie cu Ulrich al IV-lea de Rappoltstein (d. 1377).[14]

Rudolf a avut și un fiu nelegitim a cărui mamă nu este cunoscută ca nume și origine: Albert (născut înainte de 1329 – d. c. 1395), menționat în testamentul lui Rudolf.[15]

Note
  1. Medieval Lands, accesat în
  2. The Peerage
  3. „HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., Vol. 2, col. 442”. Accesat în .
  4. Calmet, Augustin (), HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI S'EST PASSÉ DE PLUS MEMORABLE dans l'Archevêché de Tréves, & dans les Evêchez de Metz, Toul & Verdun, depuis l'entrée de Jules César dans les Gaules, jusqu'à la mort de CHARLES V. Duc de Lorraine, arrivée en 1690. AVEC LES PIECES JUSTIFICATIVES A LA FIN. Le tout enrichi de Cartes Geographiques, de Plans de Villes [et] d'Eglises, de Sceaux, de Monnoyes, de Medailles, de Monumens, [et]c. Gravez en taille-douce (în franceză), Chez Jean-Baptiste Cusson, Imprimeur-Libraire Ordinaire de S.A.R. sur la Place, au Nom de Jesus, accesat în
  5. la Fontes Rerum Germanicarum, vol. IV (Stuttgart), Matthias Nuewenburgensis, De sex filius Alberti regis, pag. 172
  6. Calmet, Augustin (), HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI S'EST PASSÉ DE PLUS MEMORABLE dans l'Archevêché de Tréves, & dans les Evêchez de Metz, Toul & Verdun, depuis l'entrée de Jules César dans les Gaules, jusqu'à la mort de CHARLES V. Duc de Lorraine, arrivée en 1690. AVEC LES PIECES JUSTIFICATIVES A LA FIN. Le tout enrichi de Cartes Geographiques, de Plans de Villes [et] d'Eglises, de Sceaux, de Monnoyes, de Medailles, de Monumens, [et]c. Gravez en taille-douce (în franceză), Chez Jean-Baptiste Cusson, Imprimeur-Libraire Ordinaire de S.A.R. sur la Place, au Nom de Jesus, accesat în
  7. HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., vol. 2, coloana 448-449
  8. HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., vol. 2, coloana 449
  9. HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., vol. 2, coloana 450
  10. HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., vol. 2, coloana 455
  11. HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., vol. 2, coloana 455-456
  12. „HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., Vol. 2, col. 442”. Accesat în .
  13. „HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI ..., vol. 2”. pp. 456–457. Accesat în .
  14. Jean-Baptist Cusson. „HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI ..., vol. 2”. Accesat în .
  15. „(FR) HISTOIRE ECCLESIASTIQUE ET CIVILE DE LORRAINE, QUI COMPREND CE QUI..., Vol. 2, col. dcxij - dcxiv”. Accesat în .

Bibliografie
  • Henry Bogdan: La Lorraine des ducs. Sept siècles d'histoire., Perrin, Paris 2005, ISBN 2-262-02113-9 .
  • Detlev Schwennicke: Europäische Stammtafeln. (vol. 1, 2: Přemysliden, Askanier, Herzoge von Lothringen, die Häuser Hessen, Württemberg und Zähringen), Klostermann, Frankfurt 1999, ISBN 3-465-03020-6, tabelul 205.
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.