Franz Schlik

Contele Schlik a intenționat să urmeze în tinerețe studii de drept, dar în 1808 s-a înrolat în Armata Imperială Austriacă și a luat parte la Războaiele Napoleoniene. A fost locotenent într-un regiment de cuirasieri la izbucnirea Războiului celei de-a Cincea Coaliții în 1809, fiind avansat locotenent major după bătălia de la Aspern-Essling și Rittmeister (căpitan) în timpul campaniei. În 1812, când Austria s-a aliat cu Franța, el a părăsit armata, dar s-a înrolat din nou în august 1813 după Declarația de război a Austriei împotriva lui Napoleon și a fost ofițer adjutant al împăratului Francisc, suferind o rană periculoasă la cap în Bătălia de la Wachau, din apropiere de Leipzig, care-l va face să piardă ochiul drept. A avansat în următorii ani de pace până la gradul de Feldmarschall-Leutnant și comandant al unui regiment de husari.

După izbucnirea Revoluției de la 1848 în Imperiul Austriac, generalul locotenent Schlik a fost numit comandant al Cracoviei, iar la sfârșitul lui noiembrie 1848 a condus un corp de 8.000 de oameni prin Pasul Dukla într-o diversiune militară împotriva revoluționarilor din Ungaria Superioară (Slovacia) menită să ascundă intervenția ulterioară a unei armate numeroase conduse de generalul Alfred de Windisch-Graetz în Campania de Iarnă a Revoluției Maghiare. A obținut mai multe victorii împotriva trupelor revoluționare maghiare superioare numeric. Pe 11 decembrie 1848 Schlik l-a învins pe Sándor Pulszky în Bătălia de la Budamér și a ocupat orașele Eperjes (azi Prešov, Slovakia) și Kassa (azi Košice, Slovakia).

Victoriile sale au reprezentat un avertisment pentru Comisia Militară Maghiară care a adunat aproximativ 10.000 de oameni în jurul orașului Miskolc sub comanda lui Lázár Mészáros, dar Schlik i-a învins pe 28 decembrie 1848 în Bătălia de la Szikszó și pe 4 ianuarie 1849 la Kassa.

Schlik a așteptat două săptămâni înainte de a relua atacul. În acest timp, György Klapka a reorganizat legiunea din zona Tisei Superioare și, din acest motiv, maghiarii au câștigat Bătălia de la Tarcal pe 22 ianuarie și Bătălia de la Bodrogkeresztúr a doua zi. Pe 31 ianuarie, în Bătălia de la Tokaj, Schlik și Windish-Grätz au atacat pozițiile lui Klapka, pierzând din nou. Victoria lui Richard Guyon în Bătălia de la Branyiszkó a creat oportunitatea ca armata lui Schlik să fie înconjurată, dar Henryk Dembiński nu și-a schimbat planurile. Forțele lui Schlik au scăpat din încercuire și s-au alăturat lui Windish-Grätz. Cele două armate combinate au câștigat Bătălia de la Kápolna în 26-27 februarie.

Schlik a participat la Campania de Primăvară în calitate de comandant al Legiunii a III-a. El a pierdut bătălia împotriva lui András Gáspár, conducătorul celei de-a șaptea legiuni maghiare în Bătălia de la Hatvan din 2 aprilie. A luat parte la Bătălia de la Isaszeg pe 6 aprilie și la prima bătălie de la Komárom pe 26 aprilie și apoi s-a retras în direcția râului Rába. A participat la Campania de Vară în calitate de conducător al Legiunii I și a fost astfel comandantul armatelor austriece în Bătălia de la Győr din 28 iunie și în a doua și a treia bătălie de la Komárom din luna iulie. Julius Jacob von Haynau a mutat legiunile austriece pe trei linii paralele împotriva maghiarilor la Seghedin. Schlik a fost liderul liniei care a avansat spre Macău și s-a luptat să traverseze râul Mureș pe 5 august.

La 5 septembrie 1849 Schlik a fost avansat general de cavalerie și a fost decorat cu Ordinul Militar Maria Terezia și cu Ordinul Coroana de Fier pentru victoriile sale.

După înfrângerea Ungariei, a fost comandantul Corpului II de Armată și comandantul general al Moraviei. În iunie 1854 a fost numit comandant al Armatei a IV-a, staționată în Galiția, cu care a participat în 1859 pe teatrul de război din Italia. Pe 24 iunie 1859, după Bătălia de la Magenta, a fost numit comandant al Armatei a II-a Austriece, în locul lui Ferenc József Gyulay. A condus armata în Bătălia de la Solferino în fața aripii din dreapta. După Armistițiul de la Villafranca a fost trecut în rezervă pe motiv de vârstă.

Schlik i-a comandat arhitectului Carl Tietz să-i construiască un palat în anii 1856-1858 pe Türkenstraße 25, în zona Neu-Wien din extinderea Vienei; el a fost primul locuitor al noii străzi Türkenstraße. Schlik a murit pe 17 martie 1862. Chiar și în anul în care a murit, aleea care trecea prin fața palatului său a fost numită după el, Schlickgasse, iar piața adiacentă a fost numită Schlickplatz în 1872.