Ferdinand al VII-lea al Spaniei

Ferdinand al VII-lea de Burbon (spaniolă : Fernando VII de Borbón; n. 14 octombrie 1784, San Lorenzo de El Escorial - d. 29 septembrie 1833, Madrid), supranumit Cel Dorit, a fost rege al Spaniei în 1808. În urma expulzării regelui impus José I, a urcat din nou pe tron, domnind din 1813 până la moartea sa, mai puțin în 1823, când a fost obligat să abdice de Consiliul Regenței.

Fiu și moștenitor al lui Carol al IV-lea al Spaniei și a Mariei Luisa de Parma, puțini monarhi s-au bucurat de atâta încredere și popularitate la începutul domniei lor, în rândul poporului spaniol. Cu toate acestea, în scurt timp s-a dovedit a fi un suveran absolutist, nepreocupat de dorințele supușilor săi, care îl considerau lipsit de scrupule, răzbunător și orientat spre trădare. Înconjurat de o suită de admiratori, prin politica sa a urmărit să-și asigure propria bunăstare.

Ferdinand al VII-lea a fost criticat de toți istoricii care i-au studiat activitatea, și a fost trecut în manualele Istoriei Spaniei ca „Regele Trădător”. Deși nu poate fi acuzat de toate problemele din timpul domniei sale, a fost monarhul spaniol cel mai criticat de istoriografia națională spaniolă, care din secolul al XIX-lea a repetat, chiar fără simț critic, o serie de acuzații la adresa personajului. În cadrul istoriografiei recente s-a încercat o analiză critică a personalității regelui și a domniei sale, dar până acum niciun studiu nu l-a pus într-o lumină favorabilă.