Faisal Husseini

Faisal Abdel Qader Al-Husseini (în arabă فيصل عبدالقادر الحسيني, translit. Fayṣal ibn ʿAbd al-Qādir al-Ḥusaynī[2]) (n. , Bagdad, Regatul Irakului⁠(d) – d. , Kuweit) a fost un politician palestinian considerat un posibil lider al poporului palestinian.[3][4][5]

Faisal Abdel Qader Al-Husseini

Faisal Al-Husseini
Date personale
Născut17 iulie 1940(1940-07-17)
Bagdad
Decedat (60 de ani)
Kuweit
Înmormântatal-Khatuniyya Madrasa[*][[al-Khatuniyya Madrasa (former school in Jerusalem)|​]]
Cauza decesuluiInfarct miocardic
PărințiAbdel Kader al-Husseini
Frați și suroriGhāzī al-Ḥusaynī[*][[Ghāzī al-Ḥusaynī (Palestinian leader)|​]]
Cetățenie Palestina
ReligieIslam
OcupațiePolitician
Limbi vorbitelimba arabă[1]
limba engleză
Activitate
OrganizațieOEP
AEP
PremiiPremiul Bruno Kreisky

Biografie

Al-Husseini s-a născut la Baghdad ca fiu al lui Abdel Kader al-Husseini[5], comandant al forțelor arabe locale în timpul războiului din 1948, nepot al lui Musa Kazim Pașa al-Husseini, primar al Ierusalimului, și rudă cu Haj Mohammad Amin al-Husseini, fostul mare muftiu al Ierusalimului. Faisal a studiat în Cairo, Bagdad și Damasc și a fost unul din membrii fondatori ai Uniunii Generale a Studenților Palestinieni (UGSP), în 1959.

Al-Husseini a lucrat apoi pentru Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) după stabilirea acesteia la Ierusalim, în calitate de director adjunct al Departamentului Organizării Publice, post pe care l-a ocupat între 1964 și 1965. A urmat ulterior o pregătire militară la Colegiul Militar din Damasc, după care s-a alăturat Armatei pentru Eliberarea Palestinei, în 1967.

În 1979, Al-Husseini a fondat și a devenit președintele Societății de Studii Arabe.[4]

Între 1982 și 1987 Israelul l-a plasat în mod repetat în arest sau arest la domiciliu.[4] A fost închis de câteva ori între aprilie 1987 și ianuarie 1989, dar a rămas activ în timpul primei Intifada.

În 1982 a devenit membru al Consiliului Islamic Suprem din Ierusalim. Ulterior a servit ca purtător de cuvânt palestinian, președinte al Consiliului Național Ierusalim/Palestina, membru și ulterior șef al delegației palestiniene la Conferința de Pace în Orientul Mijlociu de la Madrid și la tratativele care i-au urmat, șef al facțiunii Fatah din Cisiordania și ministru fără portofoliu în Autoritatea Națională Palestiniană (ANP).

Ultima funcție pe care a îndeplinit-o a fost cea de ministru pentru problemele Ierusalimului în cadrul ANP, funcție pe care a exercitat-o din Ierusalimul de Est. Faisal Husseini a murit în 2001, într-o perioadă în care încerca să repare relațiile dintre guvernul kuweitian și OEP, rupte în 1991, în timpul războiului din Golf, când OEP l-a sprijinit public pe Saddam Husein.

Al-Husseini a fost considerat un pragmatic de către jurnaliști.[6][7][8] El a învățat singur să vorbească ebraică[4] și a apărut în mod regulat în emisiuni radiofonice sau televizate din Israel pentru a explica punctele de vedere palestiniene.

Deces

Husseini a murit în urma unui atac de cord în Kuweit, pe 31 mai 2001.[3] După moartea sa Israelul a ocupat și închis cartierul său general, Casa Orientului.[9][10] Husseini a fost îngropat într-un cavou al familiei de lângă Domul Stâncii, iar la funeraliile sale au participat mii de persoane.[11]

Note
  1. IdRef, accesat în
  2. „Fayṣal ibn ʿAbd al-Qādir al-Ḥusaynī”. Encyclopædia Britannica. Accesat în .
  3. Lawrence Joffe (). „Obituary: Faisal Husseini”. The Guardian. Accesat în . Some observers thought he might succeed Yasser Arafat
  4. „THE PALESTINIAN ELITE: The Legacy of Leadership”. Orient House. Interviu cu Faisal Husseini publicat pe 1 august 1988 în Jerusalem Post. Accesat în .
  5. Graham Usher. „Mourning the 'Son of Jerusalem': Faisal al-Husseini”. Institute for Palestine Studies. Accesat în .
  6. „Faisal Husseini”. The Economist. . Accesat în . An ardent, pragmatic nationalist
  7. Sarah Helm (). „Pragmatist will speak for Palestinians: Faisal Husseini's presence means the peace talks can tackle the real issues”. The Independent. Accesat în .
  8. „PLO Official Faisal Husseini, 60, Dies”. The Washington Post. . Accesat în .
  9. Danny Rubinstein (). „The Rise and Fall of Orient House”. Haaretz. Accesat în .
  10. Dan Ephron, ISRAEL POLICE STRIKE AT BASE FOR ARAFAT'S HOPES IN JERUSALEM ORIENT HOUSE SEIZURE DENOUNCED BY ARABS, Boston Globe, 10 august 2001
  11. Deborah Sontag (). „A Funeral in Jerusalem Arouses Palestinian Nationalism”. The New York Times. Accesat în .

Referințe

Legături externe


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.