Cupa Campionilor Europeni 1955-1956

Competiția numită Cupa Campionilor Europeni a fost ideea lui Gabriel Hanot, redactor-șef al cotidianului francez L'Équipe. Apelul său din decembrie 1954 a fost primit cu entuziasm de către nou înființata uniune europeană a fotbalului, UEFA iar în septembrie 1955 participantele erau gata de start.

Cupa Campionilor Europeni
Sport Fotbal
Organizator UEFA
Data începerii 4 septembrie 1955
Data sfârșitului 13 iunie 1956
Participanți 16
Câștigătorul trofeului Real Madrid CF (1 titlu)
Locul doi Stade de Reims
Meciuri 29
Goluri 127 (4,38 goluri/meci)
Golgheter Miloš Milutinović (JDS Partizan Belgrad)
Prezență online site web oficial
Pentru ediția următoare, vedeți :
Cupa Campionilor Europeni 1956-1957

Lista celor 16 participante cuprindea doar 7 campioane naționale (RSC Anderlecht, AGF Arhus, Djurgårdens IF, AC Milan, Real Madrid, Stade de Reims și Rot-Weiss Essen; dar nicio echipă engleză. Acest fapt l-a supărat pe Gabriel Hanot, deranjat totodată și de o declarație venită dinspre Wolverhampton Wanderers, care susțineau că sunt cei mai buni de pe continent datorită unor victorii în jocuri amicale împotriva lui Kispest Honvéd și Spartak Moscova.

Real Madrid în schimb, nu a avut nevoie de prea multe invitații. Ei avuseseră deja succese internaționale în Cupa Latină pe care au câștigat-o în 1949 în dauna unor echipe din Franța, Italia și Portugalia. De fapt, echipa lui Bernabeu a contribuit din plin la spectaculozitatea competiției pornind cu un 7-0 la general împotriva elvețienilor de la Servette.

A urmat apoi dubla cu JDS Partizan Belgrad, cei care au jucat primul meci al turneului. Primul meci s-a disputat la Madrid în ziua de Crăciun n-a adus bucurie sârbilor care au încasat un sec 4-0. În retur Los Merengues au pierdut cu 3-0 dar s-au calificat pentru semifinala împotriva lui AC Milan.

Italienii, cu cei 3 internaționali suedezi în lot: Gunnar Gren, Gunnar Nordahl și Nils Liedholm, au avut mai întâi de recuperat un 3-4 încasat pe propriul teren de la 1. FC Saarbrücken în meciul de debut, după care au înscris 8 goluri în poarta celor de la Rapid Viena în sferturile de finală. În semifinale au continuat să spere chiar și după înfrângerea de la Madrid cu 4-2, însă au pierdut la general cu 5-4.

De cealaltă parte, Stade de Reims și-a croit drumul către finala de la Paris învingând reprezentanta Scoției, Hibernian FC. În finală, francezii au condus cu 2-0 fiind egalați, apoi au revenit în avantaj, 3-2 prin golul lui Michel Hidalgo. Dar, cu atacantul central di Stefano, extrema Gento și interul Rial în mare formă, Real Madrid a revenit și Héctor Rial a înscris golul victoriei după ce în prealabil egalase prin Marquitos.

Optimi de finală

Echipa 1TotalEchipa 2Turul ITurul II
Sporting CP Lisabona 5 – 8 JDS Partizan Belgrad3 – 32 – 5
Budapesti Vörös Lobogó SE 10 – 4 RSC Anderlecht Bruxelles6 – 34 – 1
Servette FC Geneva 0 – 7 Real Madrid CF0 – 20 – 5
Rot-Weiss Essen eV 1 – 5 Hibernian FC Edinburgh0 – 41 – 1
Djurgårdens IF 4 – 1 WKS Gwardia Varșovia0 – 04 – 1
Aarhus Gymnastikforening 2 – 4 Stade de Reims0 – 22 – 2
SK Rapid Viena 6 – 2 PSV Eindhoven6 – 10 – 1
AC Milan SpA 7 – 5 1. FC Saarbrücken3 – 44 – 1

Turul I


Sporting CP Lisabona 3 – 3 JDS Partizan Belgrad
Martins  14', 78'
Galaz  50'
Quim  65'
Detalii Milutinović  45', 50'
Bobek  73'
Spectatori: 30.000
Arbitru: Dean Harzic, Franța

Budapesti Vörös Lobogó SE 6 – 3 RSC Anderlecht Bruxelles
Szimcsák  8'
Palotás  25', 59', 80'
Hidegkuti  28'
Sándor  83'
Detalii Vanderwilt  7'
Van den Bosch  39', 70'
Spectatori: 35.000
Arbitru: Friedrich Mayer, Austria

Servette FC Geneva 0 – 2 Real Madrid CF
Detalii Muñoz  74'
Rial  89'
Stade des Charmilles, Geneva
Spectatori: 7.000
Arbitru: Robert Sautelle, Franța

Rot-Weiss Essen eV 0 – 4 Hibernian FC Edinburgh
Detalii Turnbull  35', 53'
Reilly  44'
Ormond  81'
Georg Melches Stadion, Essen
Spectatori: 5.000
Arbitru: Johann Bronkhorst, Olanda

Djurgårdens IF 0 – 0 WKS Gwardia Varșovia
Detalii
Stockholm Olympic Stadium, Stockholm
Spectatori: 3.574
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia

Aarhus Gymnastikforening 0 – 2 Stade de Reims
Detalii Glovacki  7', 72'
Atletion, Aarhus
Spectatori: 18.000
Arbitru: Klaas Schipper, Olanda

SK Rapid Viena 6 – 1 PSV Eindhoven
Körner  12', 62', 81'
Mehsarosch  55'
Hanappi  56'
Probst  60'
Detalii Fransen  18'
Pfarrwiese, Viena
Spectatori: 10.000
Arbitru: Emil Schmetzer, Germania

AC Milan SpA 3 – 4 1 FC Saarbrücken
Frignani  15'
Schiaffino  33'
dal Monte  37'
Detalii Krieger  5'
Philippi  43'
Schirra  67'
Martin  69'
Spectatori: 18.000
Arbitru: Gottfried Dienst, Elveția

Turul II


Real Madrid CF 5 – 0 Servette FC
di Stéfano  29', 61'
Fernández  44'
Rial  46'
Molowny  54'
Detalii
Spectatori: 40.318
Arbitru: Riccardo Pieri, Italia

Real Madrid CF s-a calificat cu scorul general 7–0.


JDS Partizan Belgrad 5 – 2 Sporting CP
Milutinović  15', 29', 64', 74'
Jocić  88'
Detalii Brandão  49', 77'
Partizan Stadium, Belgrad
Spectatori: 15.000
Arbitru: György Danko, Ungaria

JDS Partizan Belgrad s-a calificat cu scorul general 8–5.


Hibernian FC Edinburgh 1 – 1 Rot-Weiss Essen eV
Buchanan  5' Detalii Abromeit  90'
Easter Road, Edinburgh
Spectatori: 30.000
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 5–1.


WKS Gwardia Varșovia 1 – 4 Djurgårdens IF
Baszkiewicz  14' Detalii Eriksson  5', 17', 22'
Sandberg  29'
Spectatori: 25.000
Arbitru: Dean Harzic, Franța

Djurgården IF s-a calificat cu scorul general 4–1.


RSC Anderlecht Bruxelles 1 – 4 Budapesti Vörös Lobogó SE
Van Den Bosch  3' Detalii Hidegkuti  25'
Lantos  78'
Palotás  85'
Kovács  86'
Spectatori: 33.000
Arbitru: Johan Bronkhorst, Olanda

Vörös Lobogó s-a calificat cu scorul general 10–4.


Stade de Reims 2 – 2 Aarhus Gymnastikforening
Glovacki  47'
Bliard  60'
Detalii Jensen  77'
Bjerregaard  80'
Spectatori: 5.845
Arbitru: Alfred Bond Anglia

Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 4–2.


PSV Eindhoven 1 – 0 SK Rapid Viena
Fransen  9' Detalii
Spectatori: 8.000
Arbitru: Aloïs Smidts, Belgia

SK Rapid Viena s-a calificat cu scorul general 6–2.


1 FC Saarbrücken 1 – 4 AC Milan SpA
Binkert  32' Detalii Valli  8', 77'
Puff  75'
Beraldo  86'
Ludwigspark Stadion, Saarbrücken
Spectatori: 15.000
Arbitru: Klaas Schipper, Olanda

AC Milan SpA s-a calificat cu scorul general 7–5.

Sferturi de finală

Echipa 1TotalEchipa 2Turul ITurul II
Djurgårdens IF 1 – 4 Hibernian FC Edinburgh1 – 30 – 1
Stade de Reims 8 – 6 Budapesti Vörös Lobogó SE4 – 24 – 4
Real Madrid CF 4 – 3 JDS Partizan Belgrad4 – 00 – 3
SK Rapid Viena 3 – 8 AC Milan SpA1 – 12 – 7

Turul I


Djurgårdens IF 1 – 3 Hibernian FC Edinburgh
Eklund  1' Detalii Combe  18'
Mulkerrin  49'
Olsson  86'
Firhill Park, Glasgow
Spectatori: 21.962
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia

Stade de Reims 4 – 2 Budapesti Vörös Lobogó SE
Glovacki  14'
Leblond  33', 57'
[[René Leblond]|Leblond]]  42'
Detalii Szolnok  34'
Lantos  77' (pen)
Spectatori: 36.088
Arbitru: Gottfried Dienst, Elveția

Real Madrid CF 4 – 0 JDS Partizan Belgrad
Castaño  12', 23'
Gento  36'
di Stéfano  70'
Detalii
Spectatori: 105.532
Arbitru: Dean Harzic, Franța

SK Rapid Viena 1 – 1 AC Milan SpA
Körner  26' (pen) Detalii Nordahl  20'
Pfarrwiese, Viena
Spectatori: 18.000
Arbitru: Jaroslav Vlcek, Cehoslovacia

Turul II


Hibernian FC Edinburgh 1 – 0 Djurgården IF
Turnbull  70' Detalii
Easter Road, Edinburgh
Spectatori: 31.346
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia

Hibernian FC Edinburgh s-a calificat cu scorul general 4–1.


Budapesti Vörös Lobogó SE 4 – 4 Stade de Reims
Lantos  11' (pen), 74' (pen)
Palotás  53', 82'
Detalii Glovacki  6'
Bliard  20', 44'
Templin  52'
Spectatori: 35.000
Arbitru: John Husband, Anglia

Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 8–6.


JDS Partizan Belgrad 3 – 0 Real Madrid CF
Milutinović  24', 87'
Mihajlović  46' (pen)
Detalii
Partizan Stadium, Belgrad
Spectatori: 40.000
Arbitru: Josef Gulde, Elveția

Real Madrid CF s-a calificat cu scorul general 4–3.


AC Milan SpA 7 – 2 SK Rapid Viena
Mariani  15'
Nordahl  23', 50'
Ricagni  26', 63'
Frignani  56'
Schiaffino  75'
Detalii Golobic  35'
Dienst  59'
Spectatori: 35.000
Arbitru: Leopold Sylvain Horn, Olanda

AC Milan SpA s-a calificat cu scorul general 8–3.

Semifinale

Echipa #1TotalEchipa #2Turul ITurul II
Stade de Reims 3 – 0 Hibernian FC Edinburgh2 – 01 – 0
Real Madrid CF 5 – 4 AC Milan SpA4 – 21 – 2

Turul I


Stade de Reims 2 – 0 Hibernian FC Edinburgh
Leblond  67'
Bliard  89'
Detalii
Spectatori: 35.486
Arbitru: Manuel Asensi, Spania

Real Madrid CF 4 – 2 AC Milan
Rial  6'
Iglesias  25'
Olsen  40'
di Stéfano  62'
Detalii Nordahl  9'
Schiaffino  30'
Spectatori: 129.690
Arbitru: Dean Harzic, Franța

Turul II


Hibernian FC Edinburgh 0 – 1 Stade de Reims
Detalii Glovacki  57'
Easter Road, Edinburgh
Spectatori: 44.941
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia

Stade de Reims s-a calificat cu scorul general 3–0.


AC Milan 2 – 1 Real Madrid
Dal Monte  69' (pen), 86' (pen) Detalii Iglesias  65'
Spectatori: 30.000
Arbitru: Erich Steiner, Austria

Real Madrid s-a calificat cu scorul general 5–4.

Finala

Stade de Reims Real Madrid CF Așezarea echipelor
Finala
13 iunie 1956, ora 20:30 la Paris (Parc des Princes)
Scor: 3 – 4 (2 – 2)
Spectatori: 38.239
Arbitru: Arthur Edward Ellis, Anglia
Detalii
  • René Jacquet
  • Simon Zimny
  • Raoul Giraudo
  • Michel Leblond
  • Robert Jonquet (C)
  • Robert Siatka
  • Michel Hidalgo
  • Léon Glovacki
  • Raymond Kopa
  • René Bliard
  • Jean Templin
    Antrenor: Albert Batteux
1 – 0 Michel Leblond (6)
2 – 0 Jean Templin (10)


3 – 2 Michel Hidalgo (62)


2 – 1 Alfredo Di Stéfano (14)
2 – 2 Héctor Rial (30)

3 – 3 Marquitos (67)
3 – 4 Héctor Rial (79)

Golgheteri

8 goluri
6 goluri
  • Péter Palotás (Budapesti Vörös Lobogó SE)
  • Léon Glovacki (Stade de Reims)
5 goluri
  • René Bliard (Stade de Reims)
  • Alfredo Di Stéfano (Real Madrid CF)
  • Héctor Rial (Real Madrid CF)

Vezi și

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.