Ernesto Teodoro Moneta

S-a născut într-o veche familie aristocratică din Milano. Tatăl său, Carlo Aurelio Moneta, moștenise o solidă poziție economică de la părintele său Giuseppe Moneta, cel care a introdus în Italia fabricarea la scară industrială a săpunului și a sodei de rufe. Ernesto Teodoro Moneta și-a petrecut copilăria în vila de la țară a familiei, din Missaglia, primind o educație potrivită cu tradiția strămoșilor săi, printre care s-au numărat notari, juriști, clerici și oameni de știință.[8]

Încă din adolescență a fost influențat de lupta italienilor pentru independență. La vârsta de 15 ani, Ernesto Teodoro Moneta a participat la cele „Cinci Zile de la Milan” (revolta din 1848 împotriva dominației Imperiului Austriac).[8]

Un document descoperit în arhiva Universității din Pavia atestă prezența sa la cursuri în anul universitar 1852-1853.[9] Totuși, el a decis să-și abandoneze studiile, pentru a participa la luptele pentru dobândirea independenței Italiei (mișcarea Risorgimento). În acest scop, a urmat cursurile Academiei Militare din Ivrea.

În 1859 s-a alăturat lui Garibaldi în Expediția celor O Mie, și, de asemenea, a luptat în rândurile armatei italiene împotriva austriecilor în războiul din 1866. A participat la Bătălia de la Custoza ca șef de stat major al generalului Giuseppe Sirtori. Deziluzionat de eșecul armatei italiene în acea bătălie și din întreaga campanie din 1866, și-a întrerupt promițătoarea carieră militară pentru a se întoarce la viața civilă și a se dedica jurnalismului și politicii.[8]

Ulterior, Ernesto Teodoro Moneta a devenit un activist internațional pentru pace, deși a continuat să fie un naționalist italian convins. Între 1867 și 1896 a fost director și editor principal al ziarului democratic Il Secolo, care apărea la Milano. În 1887 el a fondat Unione Lombarda per la Pace e l'Arbitrato („Uniunea Lombardă pentru Pace și Arbitraj”), care milita pentru dezarmare și avea în vedere crearea Ligii Națiunilor. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, el s-a dedicat colectării de material documentar pentru principala sa operă istorică și literară, Le guerre, le insurrezioni e la pace nel secolo XIX („Războaiele, insurecțiile și pacea în secolul al XIX-lea”), apărută în patru volume publicate succesiv în 1903, 1904, 1906 și 1910. Primul volum conține o descriere detaliată a dezvoltării mișcării internaționale pentru pace în decursul secolului XIX. În 1890 Moneta a început să publice un almanah anual intitulat L'Amico della pace („Prietenul păcii”), iar în 1898 a fondat revista La Vita Internazionale („Viața Internațională”).[8]

Pentru acțiunile sale pacifiste a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1907.[10]

Totuși, în ultimii ani ai vieții Ernesto Teodoro Moneta și-a reafirmat naționalismul, exprimându-și public sprijinul pentru cucerirea Libiei (1912) și intrarea Italiei în Primul Război Mondial (1915).

Ernesto Teodoro Moneta a fost membru al masoneriei, activând în loja ambrosiană.[11].

A fost căsătorit (din 2 decembrie 1875) cu Ersilia Caglio, cu care a avut doi fii: Luigi și Emilio. Din anul 1900 a suferit de glaucom și a suportat o serie de intervenții chirurgicale pentru a evita orbirea totală. A murit de pneumonie la 10 februarie 1918, la Milano și a fost înmormântat la Missaglia, în cavoul familiei.[8]

• it Società per la pace e la giustizia internazionale (societate internațională fondată de Ernesto Teodoro Moneta)
• en Ernesto Teodoro Moneta, Nobel-winners.com, accesat 12 noiembrie 2016
• en Ernesto Teodoro Moneta - Biographical, NobelPrize.org, accesat 12 noiembrie 2016