Emil Ghilezan

Emil Ghilezan (n. 1912 – d. 1997) a fost un om politic și ministru român.

Emil Ghilezan a fost membru PNȚ, șeful organizației PNȚ din Județul Severin (interbelic) și membru al Delegației Permanente a PNȚ. În perioada 1940-1944 a fost director general al Băncii Ardelene.[1]

Ghilezan a fost subsecretar de stat în al doilea guvern Sănătescu (4 noiembrie 1944 – 5 decembrie 1944) și în guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 – 5 martie 1945).[2]

Printr-un hazard a scăpat de înscenarea de la Tămădău din 14 iulie1947, și a reușit să fugă din țară în decembrie 1947, ajungând în exil.[3] Emil Ghilezan a fost scos peste granița cu Ungaria prin diligențele lui Bruno Manzone. De acolo, tot pe filieră italienească, un preot catolic l-a trecut pe Emil Ghilezan în Austria. S-a stabilit inițial la Paris, apoi în SUA și în final în Italia. A fost membru al Comitetului Național Român în exil și președinte al secției „Italia” a acestuia.[4] S-a aflat la conducerea Ligii Românilor Liberi, sub direcția generalului Nicolae Rădescu, apoi a lui Mihail Fărcășanu.[1]

Note
  1. Dinu Zamfirescu, Cârtițele Securității. Agenți de influență din exilul românesc, Editura Polirom, 2013
  2. Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României, Editura Machiavelli, 1999, p. 152, 154
  3. Zigu Ornea, Emil Ghilezan se destănuie Arhivat în , la Wayback Machine., România literară
  4. În LUPTA, 22 februarie 1984

Bibliografie
  • ***, Un martor al istoriei. Emil Ghilezan de vorbă cu Adrian Niculescu. Cuvânt înainte de: Neagu Djuvara, Editura All, București, 1998

Vezi și


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.