Ecaterina Malcoci

Ecaterina Malcoci (în rusă Екатерина Малкоч) (n. 11 iunie 1937, satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă - d. 15 aprilie 2001, Chișinău) a fost o actriță de teatru și film din Republica Moldova.

Ecaterina Malcoci

Actrița moldoveancă Ecaterina Malcoci
Date personale
Născută
Decedată15 aprilie 2001
Ocupațieactriță

Biografie

Ecaterina Malcoci s-a născut la data de 11 iunie 1937, în satul Crocmaz din raionul Ștefan Vodă. A urmat studii de teatru și film la Școala teatrală "B.Sciukin" din Moscova (1955-1960), fiind colegă de promoție cu actorii moldoveni Dumitru Caraciobanu și Ion Șcurea.

După absolvirea Școlii de teatru de la Moscova, a fost angajată în anul 1960 ca actriță la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, unde a avut o carieră strălucită, plasându-se în topul celor mai bune actrițe din anii '60-'70.

În paralel cu activitatea teatrală, Ecaterina Malcoci a debutat în anul 1961 ca actriță de film la studioul cinematografic "Moldova-film" în filmul "Insula vulturilor". A interpretat apoi roluri care au plasat-o printre actorii de frunte ai filmului moldovenesc, printre care Chelnerița din Așteptați-ne în zori (1963), Maria din Ultima noapte în rai (1964) și Rusanda din Ce-i trebuie omului (1975). A primit titlul de Artistă emerită (1971).

Ecaterina Malcoci a trăit o poveste de dragoste cu actorul moldovean Dumitru Caraciobanu [1].

Ecaterina Malcoci a încetat din viață la data de 15 aprilie 2001, în municipiul Chișinău, la vârsta de 64 ani și a fost înmormântată la Crocmaz, satul ei de baștină. În prezent, Liceul Teoretic din satul Crocmaz poartă numele actriței Ecaterina Malcoci.

Filmografie

  • Insula vulturilor (1961) - Catinca
  • Așteptați-ne în zori (1963) - Chelnerița
  • Ultima noapte în rai (1964) - Maria
  • Ce-i trebuie omului (1975) - Rusanda

Note

  1. „Dumitru Caraciobanu și Ecaterina Malcoci”. Arhivat din original la . Accesat în .

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.