Decimare
Decimare (latină decimatio; (decem = zece) a fost o formă de disciplină militară folosită de ofițerii din armata romană pentru a-i pedepsi pe soldații răzvrătiți sau lași. Cuvântul decimare provine din limba latină și are sensul de "îndepărtarea unei zecimi."[1]
| Armata romană EXERCITUS•ROMANORUM | |||
| |||
Decimări romane
Practica decimării (latină decimus - al zecelea) a fost introdusă de romani care o aplicau prizonierilor de război în sec. V î.Hr. Mai târziu în timpul primului război punic 264-241 î.Hr. consulul Appius Claudius a aplicat-o propriilor legionari când aceștia se revoltau sau erau indisciplinați. Există multe cazuri de decimare în istoria romană. De exemplu Caius Iulius Caesar o aplică împotriva lui Pompei în timpul luptelor de la Thapsus 46 î.Hr. și Munda 45 î.Hr. Galii foloseau și ei decimarea celor ce fugeau de pe câmpul de luptă.
Alte decimări în istorie
Decimarea a mai fost aplicată și de:
- regele francilor Pepin cel Scurt 751-768
- Carol cel Mare 768-814
- generalul rus Aleksandr Menșikov în timpul lui Petru cel Mare, războiul ruso-suedez din 1700-1721.
- generalul itaian Luigi Cadorna comandantul suprem al armatei italene între 1915-1917. Cauza: înfrângerea de la Caporetto (Kobarid) în fața trupelor austro-germane. 5000 de soldați italieni au fost împușcați la întâmplare[2]
Referințe
- Dicționarul limbii române moderne
- Fokus, Zagreb, nr.90/1977
Legături externe
- „Decimare” la DEX online