Dangerous Woman (album de Ariana Grande)

Dangerous Woman este cel de-al treilea album de studio al cântăreței americane Ariana Grande, lansat la 20 mai 2016 sub egida casei de discuri Republic Records.[3] Albumul reprezintă o continuare a celui de-al doilea ei material discografic, My Everything (2014), și conține colaborări cu Nicki Minaj, Lil Wayne, Macy Gray și Future. Înregistrarea a fost inițial intitulată Moonlight, precum melodia de deschidere, iar piesa „Focus” a fost planificată drept primul disc single. Ulterior, titlul albumului a fost modificat în Dangerous Woman, iar „Focus” a fost eliminat de pe lista de cântece. Cu toate acestea, melodia rămâne o piesă bonus pe versiunea distribuită în Japonia. Din punct de vedere muzical, albumul a fost încadrat în genurile muzicale pop și R&B, fiind identificate infuențe din genuri precum dance-pop, disco, house, trap, și reggae. Producătorii executivi ai materialului îi includ pe Grande, Max Martin, și Savan Kotecha.

Dangerous Woman

Coperta versiunii standard a albumului Dangerous Woman. Coperțile versiunii deluxe și japoneză sunt proiectate similar și conțin fotografii diferite cu Grande.[1][2]
Album de studio de Ariana Grande
Lansare MON: 20 mai 2016
(vedeți datele lansărilor)
Înregistrareaugust 2014 – ianuarie 2016
GenPop · R&B
Durată39:31
Casă de discuriRepublic
Studio
Limba originarălimba engleză 
ProducătorAriana Grande (exec.) · Max Martin (exec.) · Savan Kotecha (exec.) · Billboard · Ilya · Johan Carlsson · Mr. Franks · Mr. McClendon · Peter Carlsson · Peter Svensson · TBHits · Twice as Nice
Cronologie – Ariana Grande
Christmas & Chill
(2015)
Dangerous Woman
(2016)
The Best
(2017)
Alte informații
Single-uri de pe Sweetener
  1. Dangerous Woman
    Lansare: 11 martie 2016
  2. Into You
    Lansare: 6 mai 2016
  3. Side to Side
    Lansare: 30 august 2016
  4. Everyday
    Lansare: 10 ianuarie 2017

Criticii de specialitate au oferit recenzii pozitive albumului, majoritatea considerând că este un progres în comparație cu My Everything și clasându-l drept unul dintre cele mai bune albume ale anului 2016. La cea de-a 59-a ediție a premiilor Grammy, acesta a primit o nominalizare la categoria „Cel mai bun album pop vocal”. Din punct de vedere comercial, Dangerous Woman a debutat pe locul doi în clasamentul Billboard 200 din Statele Unite, înregistrând vânzări de 175.000 de unități. În consecință, este primul album de studio a lui Grande care nu reușește să se ajungă pe primul loc în Statele Unite. În ciuda acestui fapt, a fost premiat cu discul de platină de către Recording RIAA (RIAA) pentru depășirea pragului de un milion de copii vândute, și a devenit primul ei album de studio care ajunge pe locul întâi în Regatul Unit. De asemenea, s-a clasat în fruntea ierarhiilor din Australia, Brazilia, Italia, Irlanda, Noua Zeelandă, Spania și Taiwan, și a ocupat un loc în top zece în majoritatea țărilor în care a activat. Organizația IFPI a relatat faptul că, până în 2017, Dangerous Woman s-a vândut în peste 900.000 de exemplare pe plan internațional.[4]

Patru cântece de pe album au contribuit la promovarea acestuia, fiind lansate drept discuri single. „Dangerous Woman”, primul extras pe single, a fost lansat la 11 martie 2016 și a debutat pe locul opt în clasamentul Billboard Hot 100 din Statele Unite. Cel de-al doilea single, „Into You”, a ajuns pe locul treisprezece, în timp ce al treilea single, „Side to Side” (în colaborare cu Nicki Minaj), s-a clasat pe locul patru, devenind cel mai de succes cântec de pe album. „Everyday” (în colaborare cu Future) a fost lansat drept cel de-al patrulea și ultimul disc single extras de pe Dangerous Woman, însă nu a reușit să obțină succesul celorlalte piese. Înainte de lansarea albumului au fost lansate două single-uri promoțional, „Be Alright” și „Let Me Love You” (în colaborare cu Lil Wayne), ambele activând în ierarhia Hot 100.

Campania de promovare pentru Dangerous Woman a inclus interpretări la diverse evenimente și emisiuni de televiziune, precum premiile MTV Movie, premiile MTV Video Music, premiile Billboard, sau emisiunea Saturday Night Live. Pe lângă acestea, solista a pornit într-un turneu mondial de concerte, Dangerous Woman Tour, care a început la 3 februarie 2017 și s-a încheiat la 21 septembrie 2017. Turneul a fost întrerupt pe o perioadă în urma concertului susținut pe arena Manchester la 22 mai 2017, în timpul căruia a avut loc un atentat sinucigaș.[5] Datorită acestei tragedii, Grande a organizat un concert caritabil la 4 iunie 2017, One Love Manchester, care a avut loc la Old Trafford Cricket Ground.[6]

Referințe

  1. ja „CDJapan: DANGEROUS WOMAN (International Deluxe) [Import Disc] by Ariana Grande”. Cdjapan.co.jp. Accesat în .
  2. ja „CDJapan: Dangerous Woman Special Price Edition [Limited Edition] [Japan Bonus Track] by Ariana Grande”. Cdjapan.co.jp. Accesat în .
  3. en Billboard Staff (). „Ariana Grande Drops New Single 'Dangerous Woman'. Billboard. Arhivat din original la .
  4. es Anuario SGAE 2016 (Musica Grabada) (PDF). SGAE (în spaniolă). . p. 29. Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în .
  5. en Smith, Rory; Chan, Sewell (). „Ariana Grande Manchester Concert Ends in Explosion, Panic and Death”. Accesat în via NYTimes.com.
  6. en Grow, Kory; Grow, Kory (). „Joy Conquers Fear at Ariana Grande's Moving One Love Manchester Benefit”. rollingstone.com. Accesat în .
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.