Nectarie din Eghina

Nectarie din Eghina (n. , Silivri, Imperiul Otoman, Turcia – d. , Atena, Regatul Greciei) a fost un episcop de Pentapolis în Libia și ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat sfânt, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie (întrucât pe 8 noiembrie, ziua morții sale, sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli, sfântul Nectarie din Eghina este sărbătorit în ziua următoare).

Nectarie din Egina
Date personale
Născut
Silivri, Imperiul Otoman, Turcia[1]
Decedat (74 de ani)[2]
Atena, Regatul Greciei
Cauza decesuluicauze naturale (cancer)
Cetățenie Imperiul Otoman[3]
Etniegrec
Religiecreștinism ortodox[*]​
Ocupațiecălugăr ortodox[*]​
Limbi vorbiteIstanbul Greek dialect[*][[Istanbul Greek dialect (Endangered ancient dialect)|​]]
Venerație
Canonizat, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol
Sărbătoare9 noiembrie 
Sfinți

Viața

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul Mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Maria Kefalas, i-au dat numele de Anastasios. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze și să se școlească.

În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai târziu a devenit diacon și a depus voturile perpetue, primind numele de Nectarie. Prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul patriarhului Sofronie al IV-lea al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena și să obțină, în 1885, o diplomă a Facultății de Teologie din cadrul Universității Othoniene din Atena.

Tot în 1885 Nectarie a plecat la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câțiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop și numit mitropolit al Pentapolei (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar patriarhal și reprezentant al său la Cairo.

Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, disprețuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câțiva ani predicator (1891-1894), iar apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe, a ctitorit mănăstirea „Sfânta Treime” de pe insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A murit la 9 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an și jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaștele sale au fost mutate într-un alt mormânt. Pomenirea mutării moaștelor sale se face în ziua de 3 septembrie.

La data de 20 aprilie 1961 Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul și l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Opere

Traduse în limba română

În cultura populară

Viața lui Nectarie este descrisă în filmul Omul lui Dumnezeu (2021), scris și regizat de Yelena Popovic. Rolul său a fost interpretat de Aris Servetalis.[4]

Note
  1. „Nectarie din Egina”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  2. Find a Grave, accesat în
  3. https://www.youtube.com/watch?v=opUdtkIpuxs Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. SA, Imedia Plus Group, Man of God (2021), Cinemagia

Surse
  • Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ
  • Iosif D. Agapitos, Sfântul Nectarie, sfântul iubirii, Editura Bunavestire, Galați, 2003

Legături externe
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.