Cupa României 1968-1969

Ediția 1968-1969 a fost a 31-a ediție a Cupei României la fotbal. A fost câștigată de Steaua București, învingând în finală echipa Dinamo București cu scorul de 2-1, deținătoarea trofeului din anul anterior.

Cupa României
Sezon1968-1969
CampioanăCSA Steaua București (Al 9-lea titlu)
← Sezonul anterior
1967-1968
Sezonul următor →
1969-1970

Desfășurare

Toate meciurile, exceptând finala (care a avut loc în București) s-au jucat pe teren neutru. În șaisprezecimi au participat 32 de echipe, din care făceau parte și cele din Divizia A. Dacă după 90 de minute scorul era egal se jucau două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă după prelungiri scorul era tot egal, echipa din eșalonul inferior se califica mai departe. Dacă ambele echipe erau din aceeași ligă meciul se rejuca. În cazul în care se consemna un rezultat de egalitate după prelungiri, atunci echipa oaspete se califica în următoarea etapă. Semifinalele s-au jucat în două manșe.

Șaisprezecimi

DataEchipă gazdăEchipă oaspeteRezultat
4 martie 1969Oțelul GalațiProgresul București0:1 (0:1)
5 martie 1969Minerul AninaPolitehnica Iași3:1 (1:0)
Minerul Baia MareUniversitatea Clujr 1:2 (1:0, 1:1)
Steagul Roșu BrașovPetrolul Ploieștir 2:1 (0:0, 1:1)
Metalul BucureștiDinamo Bacău2:1 (1:0)
Arieșul Câmpia TurziiSteaua București2:4 (0:3)
Politehnica GalațiVagonul Aradr 2:1 (0:0, 1:1)
Dunărea GiurgiuRapid Bucureștir 2:2 (0:2, 2:2)
Metalul HunedoaraCrișul Oradear 1:2 (1:0, 1:1)
Soda Ocna MureșUTA Arad0:2 (0:0)
Ceahlăul Piatra NeamțDinamo București0:4 (0:3)
CSM ReșițaFC Argeș Pitești0:2 (0:2)
Chimia Râmnicu VâlceaFarul Constanța1:3 (0:1)
Muncitorul Schela MareJiul Petroșani0:1 (0:1)
Chimia SuceavaUniversitatea Craiovar 4:3 (1:1, 2:2)
Chimica TârnăveniAS Armata Târgu Mureșr 2:3 (0:1, 2:2)

Optimi

DataOrașEchipă gazdăEchipă oaspeteRezultat
12 martie 1969BrașovUTA AradMetalul Bucureștir 5:1 (0:0, 1:1)
BucureștiChimia SuceavaAS Armata Târgu Mureșr 0:0
ClujFarul ConstanțaCrișul Oradea3:1 (1:1)
CraiovaSteaua BucureștiMinerul Anina2:1 (2:1)
PloieștiProgresul BucureștiPolitehnica Galați1:0 (1:0)
Râmnicu VâlceaRapid BucureștiJiul Petroșani2:0 (1:0)
SibiuUniversitatea ClujSteagul Roșu Brașov3:0 (1:0)
TârgovișteDinamo BucureștiFC Argeș Pitești1:0 (1:0)

Sferturi

DataOrașEchipă gazdăEchipă oaspeteRezultat
21 mai 1969BrașovDinamo BucureștiUTA Arad3:0 (0:0)
BrăilaFarul ConstanțaProgresul București3:0 (1:0)
BucureștiSteaua BucureștiRapid Bucureștir 3:1 (0:0, 1:1)
SibiuChimia SuceavaUniversitatea Cluj2:1 (0:0)

Semifinale

Turul s-a jucat pe 28 mai 1969, iar returul pe 4 iunie 1969.

GeneralTurRetur
Dinamo București8:2Chimia Suceava5:1 (3:1)3:1 (1:0)
Farul Constanța5:7Steaua București3:2 (3:1)2:5 (2:2)

Finala

22 iunie 1969 Steaua București 2 1 Dinamo București Stadionul 23 August, București
Spectatori: 20.000
Arbitru: Aurel Bentu (București)
 43', 75' Voinea Dumitrache  50'
STEAUA BUCUREȘTI:
PVasile Suciu
FLajos Sătmăreanu
FDumitru Nicolae
FBujor Hălmăgeanu
FIosif Vigu
MDumitru Dumitriu
MVasile Negrea
ANicolae Pantea 88'
AFlorea Voinea
AGheorghe Tătaru
ACarol Creiniceanu
Schimbări:
AVasile Șoo 88'
Antrenor:
Ștefan Kovács
DINAMO BUCUREȘTI:
PNarcis Coman 46'
FCornel Popa
FAlexandru Boc
FCornel Dinu
FConstantin Ștefan
MVasile Gergely
MMircea Stoenescu
MRadu Nunweiller
AIon Pârcălab 50'
AFlorea Dumitrache
AMircea Lucescu
Schimbări:
PIlie Datcu 46'
FViorel Sălceanu 50'
Antrenor:
Bazil Marian

Vezi și

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.