Crișeni, Harghita
Crișeni (maghiară Kőrispatak) este un sat în comuna Atid din județul Harghita, Transilvania, România.
| Crișeni | |
| Kőrispatak | |
| — sat — | |
Muzeul pălăriilor de paie | |
Crișeni Crișeni (România) | |
| Coordonate: 🌍 | |
|---|---|
| Țară | România |
| Județ | Harghita |
| Comună | Atid |
| SIRUTA | 83801 |
| Populație (2021) | |
| - Total | 723 locuitori |
| Fus orar | EET (+2) |
| - Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
| Cod poștal | 537006 |
| Prezență online | |
Satul Crișeni este situat pe valea pârâului Cușmed, la 6 km vest de Atid. Este sat de hotar al județului Harghita.
Accesul este din Sângeorgiu de Pădure spre Bezid pe drumul Sângeorgiu de Pădure – Atid – Cristuru-Secuiesc, la 16 km.
Satul – lung de 3 km - este locuit de 726 persoane; majoritatea reformați, 150 unitarieni, romano-catolici și neoprotestanți.
În secolul XVII a existat o biserică construită în stil gotic; actuala biserică reformată a fost construită în 1820, deoarece vechea biserică a ars. Pe turnul bisericii se poate vedea data construcției (1773). Casa parohială a fost construită între 1844-1861.
Prima biserică unitariană a fost construită, împreună cu clopotnița, în jurul anilor 1670. După reformație au apărut două biserici protestante: reformată și unitariană. În locul vechii biserici unitariane, distrusă de incendiu, s-a construit actuala biserică în 1815.
Principalele ocupații în Crișeni sunt agricultura și zootehnia. Arta confecționării pălăriilor de paie și a obiectelor decorative din paie are o tradiție de cca. 150 ani. În 1879 în jur de o sută de persoane din sat se ocupau cu împletirea paielor. Azi aproape nu există în sat cineva care să nu cunoască acest meșteșug.
Imagini
- Drumul Sângeorgiu de Pădure-Crișeni
- Intrarea dinpre Bezid
- Poartă secuiască de lemn
- Podul peste Cușmed
- Dispensarul medical
- Biserica reformată
- Casa parohială reformată
- Școala
- Biserica unitariană
- Muzeul pălăriilor de paie
- Poarta de lemn