Comuna Plugari, Iași

Comuna se află în extremitatea de nord a județului, la limita cu județul Botoșani, pe malurile Miletinului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ282B, care o leagă spre est de Șipote, Andrieșeni și Bivolari (unde se termină în DN24C) și spre vest în județul Botoșani de Prăjeni și Flămânzi (unde se termină în DN28B).[3]

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Plugari se ridică la 3.098 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.615 locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,9%), iar pentru 6,75% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,93%), iar pentru 6,81% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Comuna Plugari este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, Paul Mursa[*]​, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din 2012. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna nu exista, satul ei de reședință (înființat pe la 1828) fiind inclus în comuna Șipote,[8] iar satul Borosoaia — în comuna Ceplenița.[9] Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea comunei în cadrul plășii Turia din județul Iași; ea avea 1350 de locuitori în satele Lupăria, Plugari, Onești și cătunul Borosoaia.[10]

În 1950, comuna a fost arondată raionului Hârlău din regiunea Iași. În 1968, a revenit, în alcătuirea actuală, la județul Iași, reînființat.[11][12]

Cinci obiective din comuna Plugari sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice: movilele de la Plugari din perioada Halstatt (aflate la 2 km nord-vest de sat); situl de la Cotul Beicului; și situl de „la Cimitir” (toate trei aflate în zona satului Plugari). Situl de la Cotul Beicului se află la 3 km vest de sat și conține așezări din Epoca Bronzului târziu (cultura Noua), secolele al IV-lea–al III-lea î.e.n. (perioada Latène), secolul al V-lea e.n. (epoca migrațiilor), secolele al XIV-lea–al XV-lea și al XV-lea–al XVI-lea. Situl de „la Cimitir” cuprinde urmele a două așezări, una din eneolitic (cultura Cucuteni, faza A) și una din secolele al IV-lea–al III-lea î.e.n. (perioada Latène).

Alte două obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură și sunt aflate în satul Onești — biserica „Sfântul Spiridon” (1805) și ruinele caselor logofătului Costache Ghica, de la începutul secolului al XIX-lea.