Comuna Năruja, Vrancea

Năruja este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată din satele Năruja (reședința), Podu Nărujei, Podu Stoica și Rebegari.

Năruja
  comună  

Năruja
Năruja (România)
Poziția geografică
Coordonate: 🌍 ({{PAGENAME}})

Țară România
Județ Vrancea

SIRUTA176891

ReședințăNăruja
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Năruja[*]Grigore Mihăeș[*][1] (PSD, )

Suprafață
 - Total33,37 km²
Altitudine354 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total1.806 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
site web oficial

Amplasarea în cadrul județului

Așezare

Comuna se află în vestul județului, în zona de munte, pe valea râului Zăbala și a afluentului său Năruja. Prin comună trece șoseaua județeană DJ205D, care duce spre sud la Paltin, Spulber și Nereju, și spre nord la Valea Sării (unde se termină în DN2D). La Podu Stoica, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ205M, care o leagă spre vest de Nistorești.

Demografie




Componența etnică a comunei Năruja

     Români (97,01%)

     Alte etnii (2,99%)




Componența confesională a comunei Năruja

     Ortodocși (97,07%)

     Alte religii (0%)

     Necunoscută (2,93%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Năruja se ridică la 1.806 locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.659 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (97,01%).[3] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,07%), iar pentru 2,93% nu se cunoaște apartenența confesională.[4]

Politică și administrație

Comuna Năruja este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Grigore Mihăeș[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[5]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat8        
Partidul Național Liberal3        

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna, și era formată din satele Lunca, Năruja, Petrești, Podu Năruja, Podu Stoica, Poenița, Reghiu și Stroești, având în total 997 de locuitori. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă cu 29 de elevi.[6] Anuarul Socec consemnează în 1925 comuna ca reședință a plășii Vidra din același județ, având în aceleași 8 sate, o populație de 1210 locuitori.[7]

În 1950, a devenit reședința raionului Năruja din regiunea Putna, dar după doi ani, în 1952, a fost inclusă în raionul Focșani din regiunea Bârlad și apoi (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, a fost transferată la județul Vrancea.[8][9]

Monumente istorice

Singurul obiectiv din comuna Năruja inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local este biserica „Cuvioasa Paraschiva” din centrul satului Năruja. Ea este clasificată drept monument de arhitectură și datează din 1788.

Note

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.