Cohlee
Cohleea sau melcul osos este o parte componentă a urechii interne, alcătuită dintr-un canal gros răsucit în spirală, care îi conferă o formă de melc.[1] Etimologia provine din limba greacă κοχλίας, kokhlias, însemnând melc. Cohleea colectează informațiile de auz, deci constituie locul unde se află receptorul auditiv.
Cohleea este formată din partea anterioară a labirintului urechii interne, care face parte din stâncă (partea internă orizontală a osului temporal). Este legată și de sistemul vestibular, care asigură echilibrul, localizat în partea posterioară a labirintului.[2]
Referințe
- „Cohlee” la DEX online Accesat pe 2 februarie 2015
- Dicționar medical: Cohlee Accesat pe 2 februarie 2015
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.