Carol de Calabria
Carol de Calabria (n. 1298, Neapole – d. 9 noiembrie 1328, Neapole) a aparținut Casei de Anjou și a fost duce de Calabria din 1309 până în 1328. Carol a fost fiul lui Robert de Anjou, rege al Neapolelui și al soției sale, Iolanda de Aragon, fiica lui Petru al III-lea al Aragonului.
| Carol de Calabria | |
| Duce de Calabria | |
Carol de Calabria (portret de Antoni Boys, sec. al XVI-lea) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1298 Neapole |
| Decedat | 9 noiembrie 1328 Neapole |
| Înmormântat | Basilica Sf. Clara |
| Părinți | Robert de Anjou Iolanda de Aragon |
| Frați și surori | Robert de Anjou[*] |
| Căsătorit cu | Caterina de Habsburg (din ) Marie de Valois[*] (din ) |
| Copii | Ioana I de Neapole Maria de Calabria[*] Charles Martel[*] |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce[1] |
| Familie nobiliară | Casa de Anjou |
| Duce de Calabria | |
| Domnie | 1309 - 9 noiembrie 1328 |
Biografia
În 1309 când tatăl său, Robert cel Înțelept, a urcat pe tronul Neapolelui, Carol a fost numit duce de Calabria și vicar general al Regatului Siciliei.
Pentru a facilita reconcilierea dintre guelfi și ghibelini, papa Clement al V-lea a sprijinit vechiul plan de reconstituire a Regatului de Arles, punând în contact pe Robert cel Înțelept cu noul împărat, Henric al VII-lea.[2] Planul prevedea ca împăratul să cedeze Regatul de Arles lui Carol de Calabria, care urma să se căsătorească cu una dintre cele două fiicele lui Henric.[3] Cu toate acestea, planul a eșuat nu numai datorită împotrivirii stăpânilor din Provence și Burgundia, ci și datorită opoziției acerbe a regelui Franței, Filip cel Frumos, care nu tolera înființarea unui regat sub stăpânirea Casei de Anjou în sud-estul Franței. El a exercitat presiune asupra curții papale de la Avignon[4] până când Clement al V-lea a retras sprijinul pentru acest plan la care în lipsa aprobării papei s-a renunțat tacit.[5]
În 1315 Carol urma să conducă o expediție militară ce trebuia să ofere ajutorul cerut de Florența tatălui său. Robert de Anjou. Acesta și-a schimbat însă decizia și sarcina a revenit fratelui său mai tânăr, Filip I de Anjou, principe de Taranto.[6] Coaliția Neapole-Florența a fost învinsă în Bătălia de la Montecatini pe 29 august 1315.
Victoria condotierului Castruccio Castracani la Altopascio împotriva florentinilor în 1325 a avut ca urmare alegerea lui Carol ca stăpân (signore) al Florenței pentru următorii 10 ani însă a rămas acolo doar douăsprezece luni.[7] În acea perioadă el a încercat fără succes să smulgă Sicilia din mâinile vărului său Frederic al III-lea și de aceea l-a numit pe Walter al VI-lea de Brienne pentru câteva luni reprezentantul său în oraș. Carol însuși a devenit repede nepopular în Florența datorită măsurilor pe care le-a luat. În decembrie 1327 a fost rechemat la Neapole deoarece împăratul Ludovic al IV-lea înainta în Italia și se apropia de Florența. Carol a murit la Neapole în 1328.
Căsătoriile și descendenții
În 1316 Carol s-a căsătorit cu Caterina de Habsburg (1295–1323), fiica regelui romano-german Albert I. După moartea ei pe 11 ianuarie 1324 Carol s-a căsătorit cu Maria de Valois (1309–1328), fiica lui Carol de Valois și sora lui Filip de Valois, viitorul rege al Franței. Din această căsătorie au rezultat cinci copii:
Note
- Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- Regatul Arles, care fusese încorporat în imperiu de împăratul Conrad Salianul, în jurul anului 1135, s-a extins pe un teritoriu, împărțit mai târziu între Provence, Forcalquier, Burgundia și o parte din Franche-Comté.
- În 1257 bunicul lui Robert, Carol I de Anjou, dobândise drepturile la tronul Regatului de Arles.
- Filip cel Frumos a mers atât de departe încât ambasadorii săi au transmis că îl va considera pe papa principalul vinovat de reconstituirea nejustificată a Regatului de Arles.
- În 1320 Regatul de Arles a fost oferit apoi fratelui lui Filip cel Frumos, Carol de Valois, însă Robert cel Înțelept a fost printre cei mai îndârjiți oponenți ai planului pentru a păstra drepturile fiului său, Carol, la tronul Regatului de Arles.
- În 1257, bunicul lui Robert, Carol I de Anjou, a cumpărat drepturile asupra tronului Regatului de Arles.
- „13 ianuarie 1326: Carol de Calabria accepta numirea ca stapan al Florentei”. www.storiadifirenze.org. Accesat în .
Bibliografie
- Edward Armstrong: L'Italia al tempo di Dante în Storia del mondo medievale, vol. 6, 1999, pp. 235–296.
- Romolo Caggese: Italia, 1313-1414 în Storia del mondo medievale, vol. 6, 1999, pp. 296– 331.
- Paul Fournier: Il regno di Borgogna o di Arles dall'XI al XV secolo, in Storia del mondo medievale, vol. 7, 1999, pp. 383–410, ISBN CSA0112640.
- Rosa Maria Dessì: Les spectres du Bon Gouvernement d'Ambrogio Lorenzetti. Artistes, cités communales et seigneurs angevins au Trecento,Puf, Editura PUF, Paris 2017, ISBN 9782130632146.