Carl Gustav Jacob Jacobi

Jacobi s-a născut într-o familie de origine evreiască. În perioada 1816 - 1821 urmează Victoria-Gymnasium. În 1825 încheie studiile la Universitatea de la Berlin cu titlul de Doctor în filozofie. În perioada 1829 - 1842 este profesor la Universitatea de la Königsberg.

Jacobi se implică politic în Revoluția de la 1848 și candidează pentru parlament din partea grupării liberale. Ca prețuire a activității sale, în 1836 este ales ca membru străin al Academiei Regale de Științe din Suedia.

În 1828, concomitent cu Abel, a creat teoria funcțiilor eliptice. În 1839 utilizează cu succes coordonatele eliptice la rezolvarea unor ecuații diferențiale.

Jacobi a introdus funcțiile theta pe care le-a reprezentat sub formă de serii trigonometrice, funcții care ulterior aveau să joace un rol important în studiul funcțiilor eliptice. Mai târziu, după modelul acestor funcții, Henri Poincaré a creat funcțiile fuchsiene.

Funcțiile eliptice l-au condus pe Jacobi la diverse teoreme despre reprezentarea numerelor sub formă de sume de pătrate.

Jacobi a studiat o anumită clasă de integrale pe care, în cinstea lui Abel, le-a denumit integrale abeliene. A studiat și determinanții stabilind diverse proprietăți ale acestora. A introdus o clasă de determinanți funcționali, care ulterior vor fi denumiți determinanți jacobieni (de ordinul n, asociat unui ansamblu de n funcții cu n argumente). Jacobi s-a ocupat și cu teoria calculului variațional, domeniu unde a adus contribuții importante.

• 1829 -- Fundamenta nova theoriae Functionum elipticorum
• 1839 -- Canon mathematicus
• 1843 -- Vorlesungen űber Dynamik.

• C. Popescu-Ulmu, Temerari ai științei... Cercetări... Vise împlinite, Editura Albatros, 1987

• Dicționar enciclopedic al matematicienilor Arhivat în 1 aprilie 2010, la Wayback Machine.