Campionatul European de Baschet Feminin din 2015

Campionatul European de Baschet Feminin din 2015 (sau EuroBaschet Feminin 2015) a fost a 35-a ediție a turneului european de baschet feminin, aflat sub egida FIBA Europe. Turneul a fost găzduit de Ungaria, țară care se află la a cincea organizare după 1950, 1964, 1983 și 1997, și România, aflată la a doua organizare după 1966. Turneul s-a desfășurat în perioada 11–28 iunie 2015.[2][3][4][5]

Campionatul European de Baschet Feminin 2015
A 35-a ediție
Detalii
Țări gazde Ungaria
 România
Perioadă11–28 iunie
Echipe20 (din 31 federații)
Locații7 (în 7 orașe gazdă)
CampionFormat:Bkw (al 1-lea title)
MVP Ana Dabović[1]
Statstici
JucătoriEchipe
Puncte pe meci Torrens (19,7) Slovacia (75,9)
Recuperări Leuchanka (11,5) Rusia (40,1)
Pase decisive Škerović (7,1) Franța (19,8)
< 2013
2017 >

Serbia și-a adjudecat primul titlu, câștigând în finală cu 76–68 în fața Franței.[6]

Selecția țării gazdă

Șase țări și-au expirmat inițial intenția de a organiza turneulː Belarus și Lituania (care au aplicat pentru o găzduire comună);[7] Ungaria, Israel, Serbia și Spania.[8] Lituania a refuzat ulterior o candidatură comună[9] iar în cele din urmă două țări au trimis o candidatură oficială, Belarus și Ungaria.

Decizia finală a fost luată de comitetul FIBA Europe pe data de 18 decembrie 2011, la întâlnirea de la München. Ungariei i-au fost acordate drepturile de organizare prin vot majoritar. Președintele FIBA Europe, Ólafur Rafnsson, era de părere că „Ungaria a fost o alegere excelentă deoarece are tradiție în baschet și în special în cel feminin.” Atilla Czene, Ministrul Sportului și Resurselor Naturale, a fost de asemenea mulțumit, afirmând că acest campionat oferă o oportunitate majoră pentru a îmbunătăți și extinde infrastructura, deoarece ținta Ungariei „este să investească în sport, iar baschetul este un principal sport de echipă.” „Ca fost campion olimpic, sunt bucuros că putem reintroduce sportul de echipă în Ungaria. Baschetul este puțin în urma handbalului în momentul de față, și încercăm să înlăturăm această gaură. În 2015 putem să facem progrese” - a adăugat el.[3]

Federația Română de Baschet a anunțat că FIBA Europe le-a oferit dreptul de a co-organiza EuroBaschet-ul feminin în 2015, împreună cu Ungaria. Inițial, Ungaria era singura țară gazdă. În România, meciurile din grupe se vor desfășura la Oradea și Timișoara.[4][5][10]

Arene

Locație Imagine Oraș Arenă Capacitate Runda
Budapesta Centrul de Sport și Evenimente Syma 5.500 Runda finală
Debrețin Sala Főnix 5.500 Runda secundă
Győr Audi Aréna 5.000 Runda secundă
Szombathely Arena Savaria 4.000 Prima rundă
Sopron MKB Aréna Sopron 2.500 Prima rundă
Oradea Arena „Antonio Alexe” 2.500 Prima rundă
Timișoara Sala Polivalentă „Politehnica” 3.000 Prima rundă

Calificare

Perioada de calificare s-a desfășurat între 7 iunie 2013 și 25 iunie 2014.

Echipe calificate

ȚarăRezultatul calificăriiData calificăriiUltima participareCel mai bun rezultat la turneuCM
UngariaȚara gazdă02011-12-18 18 decembrie 20112009Locul 2 (1950, 1956)55
 RomâniaȚara gazdă02012-05-19 19 mai 20122007Locul 4 (1962, 1964, 1966)55
TurciaȚara gazdă a Campionatului Mondial de Baschet Feminin 2014 și locul 3 la EuroBaschet Feminin 201302011-03-13 13 martie 20112013Locul 2 (2011)13
GreciaCâștigătoarea primei runde de calificare02013-06-25 25 iunie 20132011Locul 5 (2009)22
SerbiaLocul 4 în 201302013-06-26 26 iunie 20132013Locul 4 (2013)29
SpaniaCâștigătoarea din 201302013-06-26 26 iunie 20132013Campioni (1993, 2013)6
CehiaLocul 6 în 201302013-06-27 27 iunie 20132013Campioni (2005)5
FranțaLocul 2 în 201302013-06-27 27 iunie 20132013Campioni (2001, 2009)4
BelarusLocul 5 în 201302013-06-28 28 iunie 20132013Locul 3 (2007)10
CroațiaCâștigătoarea grupei de calificare F02014-06-22 22 iunie 20142013Locul 5 (2011)19
SuediaLocul 2 în grupa de calificare E02014-06-22 22 iunie 20142013Locul 7 (1987, 2013)43
LetoniaCâștigătoarea grupei de calificare C02014-06-22 22 iunie 20142013Locul 4 (2007)16
PoloniaLocul 2 în grupa de calificare A02014-06-22 22 iunie 20142011Campioni (1999)39
UcrainaLocul 2 în grupa de calificare D02014-06-23 23 iunie 20142013Campioni (1995)43
RusiaCâștigătoarea grupei de calificare E02014-06-25 25 iunie 20142013Campioni (2003, 2007, 2011)3
SlovaciaCâștigătoarea grupei de calificare A02014-06-25 25 iunie 20142013Locul 2 (1997)33
ItaliaLocul 2 în grupa de calificare C02014-06-25 25 iunie 20142013Campioni (1938)28
LituaniaCâștigătoarea grupei de calificare B02014-06-25 25 iunie 20142013Campioni (1997)15
Regatul UnitLocul 2 în grupa de calificare B02014-06-25 25 iunie 20142013Locul 9 (2013)24
 MuntenegruCâștigătoarea grupei de calificare D02014-06-25 25 iunie 20142013Locul 6 (2011)34

Tragerea la sorți

Tragerea la sorți a avut loc pe data de 20 noiembrie 2014 în Budapesta, Ungaria.[11][12]

Urne valorice

Aranjarea a fost anunțată pe 20 noiembrie 2014.[11] Conform reglementărilor FIBA Europe, echipele participante sunt aranjate conform rezultatelor de la ediția precedentă (2013) a turneului (cele cu cifra în paranteză) sau pe baza rezultatelor din proba de calificare (cele cu litera Q în paranteze).[11]

Urna 1 Urna 2 Urna 3 Urna 4 Urna 5

Spania (1)
Franța (2)
Turcia (3)
Serbia (4)

Belarus (5)
Cehia (6)
Croația (Q1)
Slovacia (Q2)

Lituania (Q3)
Ucraina (Q4)
Polonia (Q5)
Letonia (Q6)

 Muntenegru (Q7)
Rusia (Q8)
Suedia (Q9)
Italia (Q10)

Regatul Unit (Q11)
Grecia (Q1)
Ungaria (gazdă)
 România (gazdă)

Prima rundă

Grupa A

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Franța 4 4 0 319 264 +55 8 Se califică în runda secundă
2  Muntenegru 4 3 1 301 263 +38 7
3 Cehia 4 2 2 289 306 17 6
4 Ucraina 4 1 3 283 314 31 5
5  România 4 0 4 270 315 45 4
11 iunie 2015
Muntenegru 71–52 Cehia
Ucraina 55–79 Franța
12 iunie 2015
Cehia 80–79 Ucraina
România 61–79 Muntenegru
13 iunie 2015
Franța 85–75 Cehia
Ucraina 78–71 România
14 iunie 2015
Muntenegru 84–71 Ucraina
România 67–76 Franța
15 iunie 2015
Franța 79–67 Muntenegru
Cehia 82–71 România

Grupa B

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Belarus 4 4 0 299 234 +65 8 Se califică în runda secundă
2 Turcia 4 3 1 220 215 +5 7
3 Grecia 4 2 2 217 239 22 6
4 Italia 4 1 3 232 241 9 5
5 Polonia 4 0 4 208 247 39 4
11 iunie 2015
Polonia 54–57 Turcia
Italia 76–85(d.p.) Belarus
12 iunie 2015
Grecia 51–46 Italia
Belarus 65–49 Polonia
13 iunie 2015
Polonia 50–59 Grecia
Turcia 52–67 Belarus
14 iunie 2015
Italia 66–55 Polonia
Grecia 50–61 Turcia
15 iunie 2015
Belarus 82–57 Grecia
Turcia 50–44 Italia

Grupa C

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Rusia 4 3 1 293 223 +70 7 Se califică în runda secundă
2 Serbia 4 3 1 294 263 +31 7
3 Croația 4 2 2 277 305 28 6
4 Letonia 4 2 2 258 263 5 6
5 Regatul Unit 4 0 4 222 290 68 4
11 iunie 2015
Letonia 60–76 Serbia
Rusia 83–62 Croația
12 iunie 2015
Croația 67–63 Letonia
Regatul Unit 40–71 Rusia
13 iunie 2015
Letonia 67–58 Regatul Unit
Serbia 89–72 Croația
14 iunie 2015
Regatul Unit 54–76 Serbia
Rusia 62–68 Letonia
15 iunie 2015
Croația 76–70 Regatul Unit
Serbia 53–77 Rusia

Grupa D

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Spania 4 4 0 287 245 +42 8 Se califică în runda secundă
2 Slovacia 4 2 2 312 316 4 6
3 Lituania 4 2 2 279 291 12 6
4 Suedia 4 1 3 269 269 0 5
5 Ungaria 4 1 3 261 287 26 5
11 iunie 2015
Suedia 69–72 Slovacia
Lituania 58–72 Spania
12 iunie 2015
Slovacia 85–79 Lituania
Ungaria 63–72 Suedia
13 iunie 2015
Spania 82–81 Slovacia
Lituania 72–66 Ungaria
14 iunie 2015
Suedia 68–70 Lituania
Ungaria 46–69 Spania
15 iunie 2015
Spania 64–60 Suedia
Slovacia 74–86 Ungaria

Runda a doua

Grupa E

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Turcia 5 4 1 299 262 +37 9[lower-alpha 1] Se califică în runda finală
2 Franța 5 4 1 335 308 +27 9[lower-alpha 1]
3 Belarus 5 2 3 349 323 +26 7[lower-alpha 2]
4  Muntenegru 5 2 3 319 340 21 7[lower-alpha 3]
5 Grecia 5 2 3 299 328 29 7[lower-alpha 4]
6 Cehia 5 1 4 319 359 40 6
  1. Franța–Turcia 56–66
  2. Belarus 3pct/154:134 (+20) :: Belarus–Grecia 82–57. Muntenegru–Belarus 77–72
  3. Muntenegru 3pct/140:148 (−8) :: Muntenegru–Belarus 77–72, Muntenegru–Grecia 63–76
  4. Grecia 3pct/133:145 (−12) :: Belarus–Grecia 82–57. Muntenegru–Grecia 63–76
17 iunie 2015
Turcia 61–41 Muntenegru
Cehia 73–70 Belarus
Grecia 42–51 Franța
19 iunie 2015
Muntenegru 77–72 Belarus
Grecia 74–71 Cehia
Franța 56–66 Turcia
21 iunie 2015
Turcia 59–48 Cehia
Muntenegru 63–76 Grecia
Belarus 58–64 Franța

Grupa F

Loc Echipa MJ V Î PM PP PD Pct Calificare
1 Spania 5 5 0 406 328 +78 10 Se califică în runda finală
2 Lituania 5 3 2 371 367 +4 8[lower-alpha 1]
3 Rusia 5 3 2 366 320 +46 8[lower-alpha 1]
4 Serbia 5 2 3 370 387 17 7[lower-alpha 2]
5 Slovacia 5 2 3 385 374 +11 7[lower-alpha 2]
6 Croația 5 0 5 312 434 122 5
  1. Lituania–Rusia 78–74
  2. Slovacia–Serbia 74–76
18 iunie 2015
Slovacia 74–76 Serbia
Lituania 78–74 Rusia
Croația 52–95 Spania
20 iunie 2015
Lituania 83–64 Croația
Rusia 75–61 Slovacia
Serbia 80–91 Spania
22 iunie 2015
Slovacia 84–62 Croația
Spania 66–57 Rusia
Serbia 72–73 Lituania

Runda finală

Sferturi de finală Semifinale Finala
                   
24 iunie        
  Turcia  63
26 iunie
  Serbia  75  
  Serbia  74
24 iunie
    Belarus  72  
  Lituania  66
28 iunie
  Belarus  68  
  Serbia  76
25 iunie
    Franța  68
  Franța  77
26 iunie
  Rusia  74  
  Franța  63 Finala mică
25 iunie
    Spania  58  
  Spania  75   Belarus  58
  Muntenegru  74     Spania  74
28 iunie
Clasificare locurile 5-8
  Semifinalele pentru locurile 5-8 Locul 7
25 iunie
  Turcia  66  
  Lituania  57  
 
27 iunie
      Turcia  68
    Rusia  66
Locul 5
26 iunie 27 iunie
  Rusia  73   Lituania  77
  Muntenegru  65     Muntenegru  89

Clasament final

Calificată la Jocurile Olimpice de vară din 2016
Calificate la Turneul FIBA World de calificare olimpică
Loc Echipă Record
Serbia7–3
Franța8–2
Spania9–1
4 Belarus5–5
5 Turcia8–2
6 Rusia5–5
7 Muntenegru5–5
8 Lituania5–5
9 Slovacia3–4
10 Grecia4–3
11 Cehia3–4
12 Croația2–5
13 Letonia2–2
14 Suedia1–3
15 Italia1–3
16 Ucraina1–3
17 Ungaria1–3
18 Polonia0–4
19 România0–4
20 Regatul Unit0–4

Statistici și premii

Lideri statistici

Premii

Guard Pivot Atacant
Echipa ideală[1]

Ana Dabović
Céline Dumerc

Sandrine Gruda

Alba Torrens
Sonja Petrović

Cea mai bună jucătoare: Ana Dabović[1]

Referințe

  1. „Dabovic Headlines All-Star Five”. eurobasketwomen2015.com. .
  2. „Magyarország rendezi a 2015–ös Európa-bajnokságot” [Hungary will host the 2015 European Championship] (în maghiară). Nemzeti Sport Online. . Accesat în .
  3. „Hungary to host Eurobasket Women 2015” (în engleză). FIBA Europe. . Accesat în .
  4. „Romania to co-host EuroBasket Women 2015 with Hungary” (în engleză). lovewomensbasketball.com. . Accesat în .
  5. „Romania si Ungaria vor organiza EuroBasket Women 2015!”. frbaschet.ro. . Arhivat din original la . Accesat în .
  6. „Historic First Title For Super Serbia”. eurobasketwomen2015.com. .
  7. „Belarus and Lithuania in joint bid for EuroBasket Women 2015”. Belarusian Telegraph Agency. . Accesat în .
  8. „„FIBA-Europe" sulaukė penkių paraiškų rengti 2015 metų Europos moterų čempionatą” (în lituaniană). delfi.lt. . Accesat în .
  9. „Lithuania refuses to hold European Women's Basketball Championship 2015 together with Belarus”. Charter 97. . Accesat în .
  10. „Campionatul European de Baschet feminin rămâne la Timișoara”. pressalert.ro. .
  11. „EuroBasket Women Seedings Announced”. fibaeurope.com. .
  12. „EuroBasket Women 2015 Draw Completed”. fibaeurope.com. .
  13. Statistics

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.