Campionatul Balcanic de atletism

Campionatul Balcanic de atletism pentru seniori în aer liber[1][2] (în greacă Βαλκανικοί Αγώνες) sau Jocurile Balcanice este o competiție regională de atletism desfășurată între națiuni din Balcani și organizată de Asociația Balcanică a Federațiilor de Atletism (ABAF).[3] Primele jocuri au avut loc la Atena în 1929,[4] iar cele mai recente au avut loc la Cluj-Napoca, România, în 2020[5][6] pe Cluj Arena, unde au participat 300 de sportivi din 12 țări.[7] În 2021, este programat la 26-27 iunie în Novi Pazar, Serbia.[8]

Campionatul Balcanic de atletism
Sport atletism 
Site oficial Official website

Organizare

Jocurile din 1929 au fost neoficiale și au fost organizate de către Asociația Elenă de Atletism Amator (în greacă ύνδεσμος Ελληνικών Γυμναστικών Αθλητικών Σωματείων; SEGAS). Ele s-au formalizat după 1930 și au fost organizate în mod regulat de atunci, cu excepția perioadei 1940–1953 din cauza celui de-al doilea război mondial și a tulburărilor postbelice. În 1946 și 1947, au fost organizate Jocuri neoficiale, sub numele de Jocuri balcanice și central-europene, la care au participat și Cehoslovacia, Polonia și Ungaria (1947).[9]

SEGAS a fost, de asemenea, baza pentru crearea Campionatelor Balcanice de atletism în sală în 1994 - un eveniment înfrățit în interiorul competiției principale care este organizată în aer liber.

Națiuni participante

Foste țări

Ediții

Ediția An Oraș gazdă Țară Probe
1929 Atena  Grecia
1 1930 Atena  Grecia
2 1931 Atena  Grecia
3 1932 Atena  Grecia
4 1933 Atena  Grecia
5 1934 Zagreb  Iugoslavia
6 1935 Istanbul Turcia
7 1936 Atena  Grecia
8 1937 București  România
9 1938 Belgrad  Iugoslavia
10 1939 Atena  Grecia
11 1940 Istanbul Turcia
1946 Tirana  Albania
1947 București  România
12 1953 Atena  Grecia
13 1954 Belgrad Iugoslavia
14 1955 Istanbul Turcia
15 1956 Belgrad Iugoslavia
16 1957 Atena  Grecia
17 1958 Sofia  Bulgaria
18 1959 București  Romania
19 1960 Atena  Grecia
20 1961 Belgrad Iugoslavia
21 1962 Ankara Turcia
22 1963 Sofia  Bulgaria
23 1964 București  Romania
24 1965 Pireu  Grecia
25 1966 Sarajevo Iugoslavia
26 1967 Istanbul Turcia
27 1968 Pireu  Grecia
28 1969 Sofia  Bulgaria
29 1970 București  Romania
30 1971 Zagreb Iugoslavia
31 1972 Izmir Turcia
32 1973 Piraeus  Grecia
33 1974 Sofia  Bulgaria
34 1975 București  Romania
35 1976 Celje Iugoslavia
36 1977 Ankara Turcia
37 1978 Thessaloniki Grecia
38 1979 Piraeus Grecia
39 1980 Sofia  Bulgaria
40 1981 Sarajevo Iugoslavia
41 1982 București  Romania
42 1983 Izmir Turcia
43 1984 Atena Grecia
44 1985 Stara Zagora  Bulgaria
45 1986 Ljubljana Iugoslavia
46 1988 Ankara Turcia
47 1989 Serres Grecia
48 1990 Istanbul Turcia
49 1992 Sofia Bulgaria
50 1994 Trikala Grecia
Ediția An Oraș gazdă Țară Probe
51 1996 Niš  Iugoslavia
52 1997 Atena Grecia
53 1998 Belgrad  Iugoslavia
54 1999 Istanbul Turcia
55 2000 Kavala Grecia
56 2001 Trikala Grecia
57 2002 București  România
58 2003 Thiva Grecia
59 2004 Istanbul Turcia
60 2005 Novi Sad Serbia și Muntenegru
61 2006 Atena Grecia
62 2007 Sofia Bulgaria
63 2008 Kastoria Grecia
2009 İzmir Turcia
2010 Larisa Grecia
64 2011 Sliven Bulgaria
65 2012 Eskișehir Turcia
66 2013 Stara Zagora Bulgaria
67 2014 Pitești  România
68 2015 Pitești  România
69 2016 Pitești  România
70 2017 Novi Pazar Serbia
71 2018 Stara Zagora Bulgaria 42
72 2019 Praveț Bulgaria
73 2020 Cluj-Napoca  România
74 2021 Smederevo Serbia
75 2022 Craiova  România
76 2023 Kraljevo Serbia


Recorduri

Bărbați

Proba Record Sportiv Naționalitate Data Campionat Loc Ref
100 m 10,11 (+0.5 m/s) Jak Ali Harvey Turcia 1 august 2015 2015 Pitești, România
200 m 20,50 (-0.6 m/s) Sergii Smelyk  Ukraine 3 septembrie 2019 2019 Praveț, Bulgaria [10]
400 m 45,54 Željko Knapić Iugoslavia 1979 Atena
800 m 1:45,73 Luciano Sušanj Iugoslavia 2 august 1974 Sofia
1 500 m 3:40,40 Petre Lupan  România 5 august 1972 İzmir
5 000 m 13:42,43 Michalis Kousis Grecia 1978 Salonic
110 m cursă cu garduri 13,52 (-0.5 m/s) Jivko Videnov Bulgaria 25 august 2002 București
400 m garduri 49,36 Athanasios Kalogiannis Grecia 17 iulie 1998 Ankara
3000 m alergare cu obstacole 8:22,77 Florin Ionescu  România 28 iunie 1997 Atena
Săritura în înălțime 2,31 m Sorin Matei  România 16 iulie 1988 Ankara
Săritura cu prăjina 5,66 m Emmanouil Karalis  Greece 3 septembrie 2019 2019 Praveț, Bulgaria [11]
Săritură în lungime 8,18 m NWI Konstadínos Koukodímos Grecia 4 iulie 1992 Sofia
Triplusalt 17,24 m Marian Oprea  România 13 iulie 2003

28 iulie 2013
Teba, Grecia

Stara Zagora
Aruncarea greutății 20,96 m Andrei Gag  România 2 august 2015 2015 Pitești, România
Aruncarea discului 65,44 m Ion Zamfirache  România 15 august 1982 București
Aruncarea suliței 83,60 m Andrian Mardare  Republica Moldova 20 septembrie 2020 2020 Cluj-Napoca, România [12]
Aruncarea ciocanului 79,16 m Aléxandros Papadimitríou Grecia 12 iulie 2003 Teba, Grecia
Decatlon 7995 pts Saša Karan Iugoslavia 1990 Istanbul
4 × 100 m Ștafetă 39,22 Bulgaria 1985 Stara Zagora, Bulgaria
4 × 400 m Ștafetă 3:03,94 Iugoslavia 17 iulie 1988 Ankara

Femei

Eveniment Record Sportivă Naționalitate Data Loc Campionat Ref
100 m 10,96 (+0,8 m/s) Ivet Lalova  Bulgaria 2 iulie 2011 Sliven, Bulgaria
200 m 22,45 (+1,2 m/s) Ivet Lalova-Collio  Bulgaria 3 septembrie 2019 2019 Praveț, Bulgaria [13]
400 m 50,98 Jelica Pavličić Iugoslavia 3 august 1974 Sofia
800 m 1:56,42 Paula Ivan  România 16 iulie 1988 Ankara
1500 m 4:04,56 Corina Dumbrăvean  România 24 iulie 2005 Novi Sad
5000 m 15:27,33 Iulia Olteanu  România 1997 Atena
100 m garduri 12,26 Iordanka Donkova Bulgaria 7 septembrie 1986 Ljubljana
400 m garduri 54,23 Vania Stambolova Bulgaria 2 iulie 2011 Sliven
3000 m alergare cu obstacole 9:17,89 Luiza Gega Albania 19 iunie 2022 2022 Craiova, România [14]
Săritura în înălțime 2,01 m Stefka Kostadinova Bulgaria 6 septembrie 1986 Ljubljana
Săritura cu prăjina 4,45 m Nikoléta Kiriakopoúlou Grecia 19 iulie 2008 Argos Orestiko
Săritură în lungime 7,14 m (+1,2 m/s) Mirela Dulgheru  România 5 iulie 1992 Sofia
Triplusalt 14,60 m (+1,7 m/s) Paraskevi Papachristou  Greece 20 iulie 2018 2018 Stara Zagora, Bulgaria [15]
Aruncarea greutății 21,11 m Verjinia Veselinova Bulgaria 14 iunie 1980 Sofia
Aruncarea discului 70,20 m Daniela Costian  România 17 iulie 1988 Ankara
Aruncarea ciocanului 73,97 m Zalina Marghieva  Republica Moldova 2 august 2015 2015 Pitești, România
Aruncarea suliței 60,60 m Marija Vučenović  Serbia 20 iulie 2018 2018 Stara Zagora, Bulgaria [16]
Heptatlon 6304 pts Emilia Dimitrova Bulgaria 7 septembrie 1986 Ljubljana
4 × 100 m Ștafetă 42,89 Bulgaria 1988 Ankara
4 × 400 m Ștafetă 3:27,39  România 1985 Stara Zagora

Denumirea sportivilor în 1940

Campionul la competiția de tir din 1940 a fost prezentat ca Arat Ararat din Turcia. Numele de naștere al acestui sportiv a fost Sokratis Ioannidis, un ortodox grec născut la Istanbul. Din cauza fricțiunilor politice dintre Turcia și Grecia în acel moment, turcii au decis că ar fi mai corect din punct de vedere politic să-i schimbe numele în Arat Ararat. Acesta era numele prin care era cunoscut în cercurile atletice.

Referințe

  1. „Care sunt numele celor 36 de sportivi români care participă la Campionatele Balcanice de atletism în sală de la Istanbul”. . Accesat în .
  2. „România a cucerit 12 medalii la Campionatul Balcanic de atletism pentru seniori în sala de la Istanbul. România se clasează pe poziția a patra la general”. Mediafax.ro. Accesat în .
  3. COSR - CONSFATUIRE - ASOCIATIA BALCANICA A FEDERATIILOR DE ATLETISM Arhivat în , la Wayback Machine., foto.agerpres.ro
  4. Potphode, Ganesh (). „MY OLYMPIC PHILATELY: Balkan Games, Athens 1965”. Accesat în .
  5. „HOME - BALKAN ATHLETICS OFFICIAL WEBSITE”. www.balkan-athletics.eu. Arhivat din original la . Accesat în .
  6. „iaaf.org - 58th Balkan Games – Report”. web.archive.org. . Arhivat din original în . Accesat în .
  7. Campionatul Balcanic de Atletism pentru seniori Cluj Napoca, 19-20 septembrie 2020, Federatia Romana de Atletism, , arhivat din original la , accesat în
  8. „Campionatul Balcanic”. Accesat în .
  9. „Balkan Games/Championships”. www.gbrathletics.com. Accesat în .
  10. „200m Results” (PDF). balkan-athletics.eu. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  11. „Pole Vault Results” (PDF). balkan-athletics.eu. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  12. Jon Mulkeen (). „Mardare highlights Balkan Championships with record-breaking throw”. World Athletics. Accesat în .
  13. „200m Results” (PDF). balkan-athletics.eu. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  14. „5000m Results”. tmedia.ro. . Accesat în .
  15. „Triple Jump Results” (PDF). balkan-athletics.eu. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  16. „Javelin Throw Results” (PDF). balkan-athletics.eu. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .

Vezi și

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.