Camil Baciu

Camil Baciu (născut Camillo Kaufman, n. , Galați, România – d. aprilie 2005) a fost un ziarist și scriitor român evreu asociat cu literatura științifico-fantastică.[1] A fost prieten cu, printre alții, Iordan Chimet (cu care a făcut parte dintr-un grup anti-nazist) și Gheorghe Ursu. S-a exilat în Franța în 1969.[1]

Camil Baciu
Date personale
Născut
Galați, România
Decedataprilie 2005 (78 de ani)
Cetățenie România
 Franța
 Israel
Ocupațiescriitor
jurnalist
Limbi vorbitelimba franceză
limba română
Activitate
StudiiUniversitatea Politehnica din București
Specie literarăștiințifico-fantastic 

Biografie

A studiat la liceul Vasile Alecsandri din Galați și Institutul Politehnic din București. A lucrat șapte ani în profesia sa, dar mai târziu s-a orientat către o altă direcție, scriind proză și piese de teatru. A fost jurnalist la Flacăra, dar apoi a fost dat afară din partidul comunist în 1968 și de la revistă. A făcut o plimbare cu o mică lotcă (și o iubită) pe Dunăre, de la Porțile de Fier până în Delta Dunării și a transmis telefonic reportaje către ziarul Sportul popular.[1]

A plecat în Franța în 1969, la Lyon, unde a scos o revistă de „humor negru și absurd“ intitulată Le Chronogonmoscopographe (1970) și „a oferit-o gratuit celor capabili să-i citească titlul dintr-o suflare“; a apărut doar primul număr. S-a mutat apoi la Paris, unde a lucrat la fabricile Renault. A călătorit în Israel, unde s-a căsătorit, iar cuplul a avut o pereche de gemeni.[1]

În 1974 a scris piesa de teatru Pledoarie pentru Augustin, care a fost interpretată la Théâtre de l'Atelier din Paris. A ținut conferințe publice în Belgia și Israel.[2]

Opera

  • Nu departe de castelul prințesei Istorisiri de călătorie. Editura Tineretului, 1956[3]

Literatură pentru copii

  • Împreună cu nene Iani, Editura Tineretului, 1957

Romane

Colecții

  • Revolta creierilor, Editura Tineretului, București, 1962. Conține povestirile „Revolta creierilor”, „Omul creier”, „Discul de zircon”, „Arborele magic”, „Experimentatorul de pilule” și „Cântecul de luptă al elefanților”
  • Planeta cubică, Editura Tineretului, București, 1964. Conține romanul Aragua și povestirile „Ultima rază”, „Mesajul strămoșilor”, „Ienicec”, „Al patrulea cer”, „Legea cea mare”, „Planeta cubică” și „Iubirile cavalerului”.

Povestiri

  • „Arborele magic” (1962)
  • „Cântecul de luptă al elefanților” (1962)
  • „Discul de zircon” (1962)
  • „Experimentatorul de pilule” (1962)
  • „Omul creier” (1962)
  • „Revolta creierilor” (1962)
  • „Legea cea mare” (1963)
  • „Al patrulea cer” (1964) Tradusă în engleză ca The Fourth Sky” în 1995.
  • „Ienicec” (1967) . Tradusă în engleză ca „Ienicec” în 1995.
  • „Iubirile cavalerului” (1964)
  • „Mesajul strămoșilor” (1964)
  • „Planeta cubică” (1964)
  • „Ultima rază” (1964)

Note

  1. Mihai Iovănel, Camil Baciu: de la realism socialist la science-fiction Arhivat în , la Wayback Machine., în Cultura literară, NR. 445 din 07-noiembrie-2013
  2. Să nu-l uităm pe Camil Baciu, bjt2006.org
  3. Camil Baciu - Nu departe de castelul printesei, TargulCartii.ro

Bibliografie

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.