Calea ferată Szolnok–Arad

Calea ferată Szolnok–Arad este o cale ferată principală în Ungaria și România. Ea traversează estul Câmpiei Panonice. Din cei 153 km ai traseului, 125 km se află pe teritoriul Ungariei și 28 km pe teritoriul României.

Szolnok–Arad
Tren de călători trecând pe traseul Szolnok–Arad
Magistrala:CFR: 200, MÁV: 120
Lungime:153 km
Ecartament:1435 mm
Voltaj:25 kV 50 Hz ~ ~
Viteză maximă:160 km/h
Legendă
de la Budapesta
de la Hatvan
de la Kiskunfélegyháza
100 Szolnok
Zagyva
Szolnok-Alcsi
Tisa
110 Szajol
spre Debrecen
Tenyőszállás
117 Tiszatenyő
spre Kunszentmárton
125 Pusztapó
128 Kétpó
133 Csugar
de la Szarvas
de la Túrkeve
141 Mezőtúr
Hortobágy-Berettyó
151 Nagylapos
de la Kisújszállás
Criș
159 Gyoma
170 Csárdaszállás
179 Mezőberény
de la Békés
185 Murony
Mezőmegyer
de la Szeged
196 Békéscsaba
spre Oradea
204 Szabadkígyós
Ferma Kétegyházi
213 Kétegyháza
spre Makó și spre Sântana
Országút
Bánhídymajor
225 Lőkösháza
Granița UngariaRomânia
236 (646,81) Curtici
243,27 (639,54) Șofronea
247,51 (635,30) Canton
de la Brad
de la Mezőhegyes
253,02 (629,79) Gara Arad
spre Timișoara
spre Alba Iulia

Istoric

Această cale ferată a fost construită odată cu apariția primelor rețele de căi ferate pe teritoriul Ungariei (din cadrul monarhiei austro-ungare). Construirea traseului Szolnok–Arad s-a făcut după un plan de dezvoltare a rețelei de căi ferate din estul Câmpiei Panonice, ea urmând după punerea în funcțiune a căii ferate de la Budapesta la Szolnok (în 1847) și a celei de la Szolnok la Debrecen (în 1857).

La 10 noiembrie 1856 guvernul austro-ungar a concesionat, începând cu 1 ianuarie 1857, companiei Căile Ferate ale Tisei (în germană Theißbahn-Gesellschaft și în maghiară Tiszavidéki vasút) – o companie feroviară privată – construcția și exploatarea acestei căi ferate și a altora pe o perioadă de 90 ani.[1]

Calea ferată se conecta în satul Szajol, aflat la câțiva kilometri est de Szolnok, la calea ferată Szolnok–Debrecen, deja-existentă. În procesul de construcție, s-au executat 37 poduri de lemn, dintre care cel mai lung este cel de peste râul Criș.[2]

Traseul feroviar Szolnok–Arad a fost pus în funcțiune la 25 octombrie 1858[3] și exploatat la început de compania Căile Ferate ale Tisei. După Compromisul austro-ungar din 1867 o parte din acțiunile societății au fost preluat de statul ungar; în 1880 a urmat naționalizarea completă și transferul către compania feroviară ungară de stat MÁV.[4]

După sfârșitul primului război mondial și recunoașterea Unirii Transilvaniei cu România prin Tratatul de la Trianon, partea de est a traseului a ajuns pe teritoriul României și a fost preluată de compania feroviară română de stat CFR. Gările din Lőkösháza și Curtici au ajuns stații de frontieră.

Situație actuală

Calea ferată Szolnok–Arad este electrificată și cu linie dublă de la Szolnok până la Békéscsaba și de la Curtici până la Arad. Între Békéscsaba și Curtici este cu linie simplă. Ea este încă una dintre cele mai importante legături între Ungaria și România și o parte a Coridorului IV Pan-european. Pe acest traseu circulă zilnic mai multe trenuri accelerate și personale. Această cale ferată este importantă și pentru transportul de mărfuri între România și țările din Europa Centrală de Vest.

Fotogalerie

Note

  1. Adalbert Theodor Michel: Oesterreichs Eisenbahnrecht. Verlag W. Braumüller, 1860, p. 9
  2. Julius Michaelis: Deutschlands Eisenbahnen. Verlag C. F. Amelang, 1859, p. 357–361
  3. Peter Friedrich Kupka: Die Eisenbahnen Österreich-Ungarns 1822–1867. Verlag Duncker & Humblot, 1888, p. 274
  4. Adam Wandruszka et al.: Die Habsburgermonarchie, 1848–1918: Die Wirtschaftliche Entwicklung. Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, 1973, p. 296
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.