Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Calafat
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Calafat este o biserică ortodoxă monument istoric din Calafat, România. În urma creșterii demografice din anii 1860 a devenit necesară construcția unui alt lăcaș de cult. Pe 8 iulie 1867 a fost făcut un proces verbal al Consiliului urbei care consemna următoarele: „Pentru noua Biserică trebuie să luăm precauțiuni spre a se începe pregătirea materialului prin orice mijloace s-ar găsi de cuviință ca o chestiune foarte urgentă”. Clădirea bisericii, ridicată din zid, a fost sfințită în anul 1869. În anul 1925 edificiul de cult a fost renovat prin efortul și contribuția enoriașilor.[1] Clădirea a fost renovată ultima oară în anul 2011 cu sprijinul Consiliului Local Calafat și a fost resfințită de Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în Duminica „Femeilor Mironosițe” (8 mai), a treia după Sfintele Paști..[2]
| Biserica „Adormirea Maicii Domnului” | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 🌍 |
| Localitate | Calafat |
| Județ | Dolj |
| Țara | România |
| Adresa | Str. Vladimirescu Tudor 50 |
| Edificare | |
| Data începerii construcției | 1869 |
| Clasificare | |
| Cod LMI | DJ-II-m-B-08216 |