Axinte Frunză

S-a născut în satul Scorțeni (acum în raionul Telenești, Republica Moldova) din ținutul Orhei, gubernia Basarabia (Imperiul Rus), în familia lui Dmitrie Frunză și a soției sale Irina.[1] A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău. A mai studiat la Harkov, Odesa și la Kiev.[2]

În 1878, la Chișinău, a participat la întâlnirile cercului revoluționar al tineretului basarabean de la apartamentul lui Constantin Ursu. După evadarea lui Ursu din gubernie în ianuarie 1879, Axinte a devenit liderul cercului, atrăgând noi membri din rândul seminariștilor.

În mai 1879, pentru absența neautorizată de la seminar, a fost demis din ordinul rectorului.

În iunie 1879, din ordinul guvernatorului general din Odesa, a fost supus unei supravegheri publice stricte a poliției pentru intenția de a fugi în străinătate. În ciuda supravegherii poliției, a trecut clandestin Prutul în România, unde a locuit la Tulcea, fiind aproape de emigranții ruși.

În ianuarie 1880, s-a reîntors ilegal în Rusia, unde a locuit la Odesa pe pașaportul unui țăran. În martie al aceluiași an a mers la Chișinău, însă la 30 martie a fost arestat cu pașaportul fals pe numele unui nobilul. A fost anchetat la 1 aprilie 1880 la administrația jandarmilor basarabeni.[3]

În 1916 a publicat lucrarea „România Mare”.[2]

• Axinte Frunză – Șapte zile în pustia Sfântului Munte. Scenariu radiofonic de Ion Costin Manoliu
• Axinte Frunza - Un modern la Athos