Ataxie

Ataxia se definește ca o incapacitate de a coordona activitatea musculară în timpul mișcării voluntare, în absența oricărui deficit al forței musculare; pot fi afectate ritmul, amplitudinea, coordonarea, direcția și forța mișcării.

Ataxia
SpecialitateNeurologie
Clasificare și resurse externe
ICD-10R270
ICD-11 
DiseasesDB15409
MeSH IDD001259

Poate interesa membrele superioare și inferioare, capul sau trunchiul. Cel mai des este cauzată de o leziune cerebeloasă (ataxie cerebeloasă) sau a coloanei posterioare a măduvei spinării, mai rar de o leziune a lobului frontal (ataxie frontală Bruns), o leziune parieto-occipitală (ataxia optică) sau o leziune a proprioceptorilor (ataxia senzorială). Ataxia poate fie să împiedice executarea mișcării (ataxie cinetică), fie să împiedice adaptarea contracțiilor musculare necesare menținerii posturii în ortostatism sau în poziție așezată (ataxie statică).

Termenul ataxie provine din cuvintele grecești: a = absența, taxis = ordonare, aranjare.


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.