Asclettin de Aversa

Asclettin (de asemenea, Ascletin sau Asclettino), membru al familiei normande Drengot, a fost fiul lui contelui Asclettin de Acerenza, care la rândul său era fratele lui Rainulf Drengot, primul conte de Aversa.

Asclettin i-a succedat unchiului său Rainulf în comitatul de Aversa din anul 1045. El a fost ales în această calitate în unanimitate de către nobilii normanzi din Aversa și învestit cu comitatul de către suzeranul său, principele Guaimar al IV-lea de Salerno.

Asclettin nu a intrat imediat și în posesia Ducatului de Gaeta, pe care Ranulf îl guvernase ca vasal al lui Guaimar. În schimb, locuitorii din Gaeta l-au ales ca duce pe Atenulf, conte de Aquino. Guaimar l-a atacat pe acesta și l-a înfrânt, acționând în favoarea lui Asclettin, însă, ca urmare a sprijinului acordat de către Atenulf I împotriva principelui Pandulf al IV-lea de Capua, care la acea vreme ataca Monte Cassino, Guaimar l-a eliberat și i-a confirmat stăpânirea asupra Gaetei.

Asclettin a mai domnit în Aversa vreme doar de câteva luni înainte de a muri prematur. El a fost succedat de către vărul său, Rainulf Trincanocte. Fratele său mai tânăr, Richard va prelua ulterior Aversa, precum și Principatul de Capua.

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.