Anton Carp

Anton Carp (n. , Buzău, Țara Românească – d. , București, România) a fost un politician și ministru român, de mai multe ori guvernator al BNR.

Pentru alte persoane cu numele de familie respectiv, vedeți Carp (nume).
Anton Carp
Date personale
Născut
Buzău, Țara Românească
Decedat (65 de ani)
București, România
Cetățenie Țara Românească
 Principatele Unite
 România
Ocupațiepolitician
Limbi vorbitelimba română
Guvernator al Băncii Naționale a României
În funcție
  
În funcție
  
În funcție
  
În funcție
  
În funcție
  

Licențiat în drept la Paris, Anton Carp și-a legat cea mai mare parte a vieții de slujirea Băncii Naționale a României, devenind inițial director și mai apoi guvernator al instituției, funcții în care a colaborat îndeaproape cu Eugeniu Carada. Printre realizările sale ca guvernator se numără: apariția conturilor curente pe depozite de titluri, aur, argint și monede străine; sprijinirea activității bancare, comerciale și agricole a țării prin intermediul scontului BNR; extinderea rețelei de agenții BNR la nivelul Vechiului Regat; elaborarea regulamentelor de operațiuni, precum și a celor de funcționare a sucursalelor și agențiilor BNR. A fost preocupat îndeaproape de construirea imobilelor destinate sucursalelor BNR de la Galați, Craiova, Iași și Brăila, acțiune finalizată în 1888. Totodată, a urmărit cu deosebită atenție procesul de construire și amenajare a palatului BNR, până în iunie 1890 când toate serviciile Băncii s-au mutat în noul sediu.

Începând cu anul 1881 a exercitat funcția de director în Banca Națională a României, iar în perioada 1882-1914 a fost de mai multe ori guvernator al BNR[1]:

  • 1 decembrie 1882 - 27 februarie 1888
  • 10 noiembrie 1888 - 18 noiembrie 1890
  • 21 noiembrie 1895 - 17 noiembrie 1899
  • 1 ianuarie 1905 - 12 martie 1907
  • 1 noiembrie 1909 - 21 ianuarie 1914

În timpul mandatului lui Anton Carp la Ministerul Agriculturii, Comerțului, Industriilor și Domeniilor pe care l-a condus între 1907-1909, a înființat Casa Rurală.[2]

Note

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.