Alexandru Donici (antropolog)

Alexandru Donici (n. , Chișinău, Imperiul Rus – d. , Geneva, Geneva, Elveția) a fost un antropolog, scriitor și publicist român din Basarabia. Este fiul lui Nicolae Donici și face parte din neamul moldovenesc medieval al Doniceștilor[1] din care provin și fabulistul Alexandru Donici și astronomul Nicolae Donici ( 1874- 1960). Și-a a petrecut copilăria în comuna Noua Suliță (județul Hotin) și în Navârnet, judetul Bălți. Studiile liceale le-a realizat la Chișinău și Kiev. Studiile universitare le-a făcut la Paris, apoi la Geneva, unde va frecventa cursurile profesorului Eugène Pittard sub coordonarea căruia își va efectua studiile doctorale)[2]. Din anul 1919 este șeful laboratorului antropologic al Universității din Geneva, unde a lucrat sub îndrumarea profesorului Eugen Pittard. A fost autor a peste 50 de lucrări științifice, dintre care 12 au avut cа subiect antropologia și etnologia României. În anul 1934 a trimis spre publicare Academiei Române valorosul manuscris Cronica Scythica. În anul 1935 fiind în vizită la Chișinău a tipărit „Din negura vremurilor”. În 1925 și 1935 a făcut donații valoroase din colecția sa preistorica secției Arheologice a Muzeului de Istorie Naturală din Chișinău. În vizitele sale la Chișinău se oprea la Hotelul Suisse.[3]

Alexandru Donici
Date personale
Născut
Chișinău, Imperiul Rus
Decedat (49 de ani)
Geneva, Geneva, Elveția
Cetățenie Imperiul Rus
 Republica Rusă
 Elveția
Ocupațieantropolog
etnograf[*]
publicist
Limbi vorbitelimba română
limba franceză
Activitate
OrganizațieUniversitatea din Geneva 

Referințe

  1. Бригитта Коварская, Николай Николаевич Донич ( 1874- 1956), Историко- Астрономические исследования, вып. ХХIХ, стр. 209- 235
  2. POPESCU-SPINENI, Daniela Maria (). Impactul personalității lui Eugène Pittard în antropologia și cultura română (PDF). București: Editura „Muzeul Literaturii Române”. p. 173. ISBN 978-973-167-336-3.
  3. Sergiu Popovici. Antropologul basarabean Alexandru Donici. In: Revista arheologică, serie nouă, vol.VIII, nr.1-2, 2012, pp. 359-362

Bibliografie

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.