Alessandro Puccini

Fratele său mai mare, Marco, era în aceeași clasă cu fiul maestrului de scrimă Antonio Di Ciolo, care l-a convins să se apuce de acest sport.[1] La vârsta de șase ani, Alessandro a urmat exemplul lui Marco, împreună cu sora sa Simona. În paralel a jucat fotbal până la adolescența, când a trebuit să aleagă între cele două sporturi.

În anul 1988 a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru juniori de la South Bend. În anul următor s-a legitimat la Centrul Sportiv Carabinieri și în anul 1990 s-a alăturat echipei naționale de seniori, cu care a devenit campion mondial pe echipe la Lyon. A participat la Jocurile Olimpice din 1992 de la Barcelona numai cu echipa, care s-a clasat pe locul 6. A cucerit medalia de argint la individual la Campionatul Mondial din 1994 de la Atena, după ce a fost învins în finală de cubanezul Rolando Tucker.

La Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta s-a calificat și la individual. Fiind introvert și lipsind de competitivitate, fusese consiliat de un psiholog și a folosit casete audio pentru a se motiva înainte de asalturile.[2] A ajuns în sferturile de finală, unde l-a învins la limită pe sud-coreeanul Kim Young-ho. Apoi a trecut de francezii Franck Boidin și Lionel Plumenail pentru a cuceri titlul olimpic. După Jocurile Olimpice și-a luat un an de pauză.[3] S-a întors pe planșă la Campionatul Mondial din 1997 de la Cape Town, unde a cucerit medalia de bronz pe echipe. În 1999 a devenit campion european, și pe echipe.

După ce s-a retras din activitate competiționale a rămas în afara sportului timp de mail multe ani, apoi a devenit antrenor la clubul de scrimă AS „Oreste Puliti” din Lucca. În 2011 s-a întors la Pisa pentru a lucra în clubul care l-a format.[4]

• en Alessandro Puccini la Olympedia.org