Agnes de Poitou

Agnes era fiica ducelui Guillaume al V-lea de Aquitania[8] cu Agnes de Burgundia. De asemenea, ea a fost soră cu ducii de Aquitania Guillaume al VI-lea, Eudes, Duke Guillaume al VII-lea și Guillaume al VIII-lea. Bunicii săi pe linie maternă erau Otto-Wilhelm de Burgundia și Ermentruda de Rheims.

Agnes a devenit cea de a doua soție a împăratului Henric al III-lea la sfârșitul lunii noiembrie 1043 la Ingelheim,[9][10] după ce prima soție a acestuia, Gunhilda de Danemarca, murise în 1038. Căsătoria cu Henric a ajutat la consolidarea relației Imperiului romano-german cu spațiul francez.[8]

Copiii rezultați din această căsătorie au fost:[9]

• Matilda (n. 1045 – d. 1060), căsătorită în 1059 cu Rudolf de Rheinfelden, ducele Suabiei și antirege romano-german din 1077;
• Iudita (n. 1047 – d. 1093), căsătorită în 1063 cu regele Solomon al Ungariei (d.1087) și în 1088 cu ducele Vladislav I Herman al Poloniei;
• Adelaida (n. 1048 – d. 1096), abatesă în Gandersheim din 1061 și în Quedlinburg din 1063;
• Henric (n. 1050 – d. 1106), succesorul tatălui său la tronul imperial ca Henric al IV-lea;
• Conrad (n. 1052 – d. 1055), ducele Bavariei din 1054;
• Gisela (?).

După moartea soțului ei din 1056, Agnes a fost regentă în numele fiului ei, Henric al IV-lea. Deși se înrudea cu regii Italiei și Burgundia, ea nu a fost consemnată ca fiind un conducător de mare reputație. Pe parcursul regenței Agnes a renunțat parțial la puterea pe care o deținea dând ducatul de Suabia lui Rudolf de Rheinfelden în 1057 și ducatul de Bavaria lui Otto de Northeim în 1061, care după scurt timp s-au aflat în opoziție față de curtea regală.[11]

Agnes s-a opus reformei Bisericii fiind de partea disidenților italieni în această problemă.[8] Papa Ștefan al IX-lea, care nu avea posibilități pentru a intra efectiv în posesia Romei din cauza alegerii de către aristocrația romană a unui antipapă, Benedict al X-lea, i-a trimis pe Hildebrand de Sovana și pe Anselm de Lucca (viitorii papi Grigore al VII-lea și Alexandru al II-lea) în Germania pentru a obține recunoașterea din partea lui Agnes. Cu toate că papa Ștefan a murit înainte ca delegația să revină la Roma, ajutorul din partea lui Agnes a permis lui Hildebrand (Grigore al VII-lea) să îl depună pe antipapă și cu ajutorul ei a fost înlocuit cu episcopul de Florența, Nicolae al II-lea.

În 1062 Henric al IV-lea a fost răpit de un grup de conspiratori, printre care arhiepiscopul Anno al II-lea de Köln și Otto de Nordheim, care voiau să o înlăture pe Agnes de la regență. Henric a fost dus la Köln și, deși a reușit la un moment dat să fugă de sub escortă cu o barcă, a fost capturat din nou. Pentru eliberarea regelui Agnes s-a renunțat la putere.[8] După destituire ea s-a mutat la Roma și a acționat ca mediator și negociator între fiul ei, Henric al IV-lea, și dușmanii acestuia. Agnes a murit la Roma la 14 decembrie 1077, fiind înmormântată în Basilica Sfântul Petru din Roma.

• I. S. Robinson, Henry IV of Germany 1056-1106, 2000
• Women and Power in the Middle Ages: Political Aspects of Medieval Queenship Arhivat în 19 octombrie 2006, la Wayback Machine.
• Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschichte., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5.