Șerban Huidu

Șerban Huidu (n. , București, România) este un realizator român de radio și televiziune. Este cunoscut pentru prezentarea împreună cu Mihai Găinușă a emisiunii satirice Cronica Cârcotașilor, difuzată de Prima TV.[1]

Șerban Huidu
Date personale
Născut (47 de ani)
București, România
Căsătorit cuCristina Huidu
CopiiRareș și Mircea
Cetățenie România
OcupațiePrezentator de televiziune și radio
Limbi vorbitelimba română
Activitate
Alma materAcademia de Studii Economice
Program de televiziuneCronica Cârcotașilor
Prezență online

Biografie

Studii și carieră

Șerban Huidu a absolvit Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București și, până în prezent, nu a profesat niciodată în acest domeniu. Tot în perioada facultății și-a dat seama și de pasiunea sa pentru mass-media, angajându-se la un post de radio bucureștean unde a lucrat timp de șase luni fără a fi plătit.

În anul 1995 Șerban Huidu s-a angajat la un post de radio[2], iar în 1997 începe emisiunea Cronica Cârcotașului la Radio 21, un pamflet adresat politicienior din acea vreme. În 2000 emisiunea a început să fie difuzată de postul Prima TV.[2] În aceeași perioadă, Mihai Găinușă i s-a alăturat lui Șerban Huidu în realizarea emisiunii de la radio. În doar un an de zile, Mihai Găinușă i-a devenit și partener de platou, astfel încât din 2001 emisiunea Cronica Cârcotașului se transformă în Cronica Cârcotașilor.[2] În 2003 cei doi realizatori s-au mutat de la Radio 21 la Kiss FM.[2]

Accidente

Pe 29 decembrie 2010 acesta a fost internat în Spitalul Universitar din Innsbruck, Austria, cu hemoragie craniană, în urma unui grav accident la schi.[3][4] Pe 16 octombrie 2011, Huidu a provocat un accident rutier pe DN1 în zona localității Timișu de Sus, județul Brașov, soldat cu 3 morți. În 2009, la 1 km distanță de locul respectiv, Huidu efectuase o depășire nepermisă și i s-a suspendat permisul de conducere pe timp de o lună.[5][6].

Venituri

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Șerban Huidu a avut un venit lunar de 53000 de euro pe lună din activitățile de televiziune în perioada 2005-2013. Profitul său net total a fost de 25.762.995 de lei, adică aproximativ 5,8 milioane de euro. Pe an este echivalent cu 644 000 euro, ceea ce înseamnă 53 000 de euro pe lună. Huidu și-a înregistrat mărcile "Cronica Carcotașilor", "Top Rușinică", “Dezbrăcatu'”, “Puștiu”, “Bebelușe” și “Mistrețu” pe o firmă unde este asociat majoritar și administrator.[7]

Note

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.