Uri Geller

Andrija Puharich l-a cunoscut în 1971 pe Uri Geller și l-a adus în Statele Unite ale Americii pentru investigații științifice și a susținut ca este o persoană cu abilități autentice de percepție extrasenzorială. Sub hipnoză, Geller a susținut că a fost trimis pe Pământ de extratereștri dintr-o navă spațială numită Spectra aflată la 53.000 de ani lumină distanță.[8] Geller a negat mai târziu afirmațiile ca fiind o fantezie spațială, dar a afirmat că „există o mică posibilitate ca unele dintre energiile mele să aibă o conexiune extraterestră”.[9]

În 1974, Puharich a susținut că a observat că Geller a transformat metal în aur prin puterile sale supranaturale.[10] Puharich a mai declarat că Geller a teleportat un câine prin pereții casei sale. Martin Gardner a scris că „nici un expert în fraudă nu a fost acolo ca observator”, așa că nimeni nu ar trebui să ia în serios afirmația lui Puharich. Afirmațiile sale paranormale despre Geller au fost criticate de psihologul David Marks.[11]

În biografia lui Geller, Uri: A Journal of the Mystery of Uri Geller (1974), Puharich a susținut că Geller a comunicat cu computere super inteligente din spațiul cosmic. Potrivit lui Puharich, computerele au trimis mesaje pentru a avertiza omenirea că este posibil să se producă un dezastru dacă oamenii nu își schimbă comportamentul. Puharich a susținut că ființele extraterestre i-au comunicat că Geller este salvatorul ales al umanității și i s-a oferit capacitatea de a contacta farfuriile zburătoare și de a realiza fenomene paranormale precum telechinezia, îndoirea lingurii, telepatia și teleportarea. De asemenea, a susținut că a experimentat fenomene poltergeist cu Geller. Psihologul Christopher Evans, care a revizuit cartea în New Scientist, a scris că, deși Puharich crede în fiecare cuvânt pe care l-a scriss, cartea este pentru cei creduli și pentru „acei fani ai lui Geller care ar fi sperat că vor folosi cartea ca muniție pentru a-i impresiona pe sceptici. Vor fi cei mai dezamăgiți dintre toți”.[12] James Randi a scris că biografia conținea „teorii stupide”, dar a fost „atât un impuls, cât și o piatră de moară pentru Geller”.[13]