Turn pentru producția de alice

Într-un turn pentru producția de alice, plumbul este încălzit până când se topește, și apoi turnat printr-o sită de cupru în vârful turnului. Plumbul lichid formează niște bile mici de formă sferică prin tensiunea superficială și se solidifică pe măsură ce cade. Bilele parțial răcite sunt prinse la podeaua turnului într-un bazin plin de apă. [1] Bilele, odată complet răcite, sunt verificate și șsortate după mărime și rotunjime; cele care sunt „out of round”, adică care n-au o formă sferică bună, sunt topite din noi. O tablă înclinată este utilizată pentru verificarea rotunjimii. [2] Pentru a face alice de dimensiuni mai mari, se folosește o sită de cupru cu găuri mai mari. Mărimea maximă este limitată de înălțimea turnului, deoarece dimensiunile mai mari de alice trebuie să cadă de la o înălțime mai mare pentru a se solidifica. Un turn de 40 de metri poate produce alice #6 (adică de 2,4 mm în diametru), în timp ce unul de 80 de metri poate produce alice #2 (3,8 mm în diametru). [3] Lustruirea cu o cantitate mică de grafit este necesară pentru a preveni oxidarea.

Procesul a fost inventat de William Watts în Bristol, Marea Britanie și brevetat în 1782. [1][4] În același an, Watts și-a extins casa din Redcliffe, Bristol pentru a construi primul turn pentru alice. Folosirea acestori turnuri a înlocuit tehnicile anterioare de turnare de plumb topit în matrițe, o tehnică scumpă, sau cea de turnare în butoaie cu apă, care produceau bile insuficient de sferice. Alice mari ce nu puteau fi create în turn se făceau rotind bucăți de foi de plumb tăiate într-un butoi până când deveneau rotunde.

Metoda „wind tower”, adică turn de vânt, patentată în 1848 de compania TO LeRoy din New York, folosea un curent de aer rece pentru a reduce foarte mult timpul de cădere necesar, [5][6] și a făcut ca turnurile înalte pentru producția de alice să devine inutile, dar totuș multe au fost încă construite până la sfârșitul anilor 1880, și două exemple supraviețuitoare datează din 1916 și 1969. Din anii 1960, metoda Bliemeister este folosită pentru a realiza alice de dimensiuni mai mici, iar, cele cu dimensiuni mai mari, sunt făcute prin procesul de matrițare la rece de fire de lungime calibrată în forme sferice.

• en „Up a shot tower”. The Strand Magazine. 1891. p. 205.