Tom Godwin

Tom Godwin (n. , Arizona, SUA – d. [1][2]) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică activ din anii 1950 până în anii 1970. A publicat trei romane și aproximativ treizeci de povestiri.[3] El este cunoscut mai ales pentru povestirea „The Cold Equations”, pe care a publicat-o în 1954; această povestire a fost cea de-a patra creație literară a lui Godwin care a fost publicată, iar sfârșitul ei întunecat și controversat a contribuit la redefinirea genului.[4]

Tom Godwin
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Arizona, SUA Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațieromancier[*]
scriitor
scriitor de literatură științifico-fantastică[*] Modificați la Wikidata

Biografie

Tinerețe și educație

Godwin s-a născut în anul 1915 în statul american Maryland.[5] A avut o copilărie grea, marcată de multe pierderi și suferințe. La vârsta de cinci ani, sora lui mai mică a murit în urma unei împușcături accidentale care a avut loc în timp ce el „se juca cu arma care a ucis-o”.[6] După moartea mamei sale, a fost crescut de tatăl său, cu care nu a avut o relație prea bună. A abandonat cursurile școlare după clasa a III-a,[3] dar a continuat să învețe singur alte materii pentru a-și extinde cunoștințele și a putea scrie povestiri mai bune.[6]

Viața personală

Godwin a suferit de o afecțiune a coloanei vertebrale cunoscută sub numele de cifoză, care avea ca rezultat o curbură a coloanei vertebrale și îl făcea să pară cocoșat.[3][6] A servit câteva luni în armată, dar apoi a fost demobilizat din cauza agravării afecțiunii coloanei vertebrale.[7] La începutul anilor 1960 Godwin locuia împreună cu tatăl său într-o zonă îndepărtată din nord-vestul Arizonei, unde se ocupa cu scrisul și cu confecționarea unor instalații de extragere a aurului pe care le vindea. În vara anului 1961 a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Laureola Godwin, iar apoi pe fiica ei vitregă în vârstă de 12 ani, pe care a adoptat-o mai târziu, Diane Godwin Sullivan, cu ocazia vânzării unei instalații de extragere a aurului. Două dintre personajele principale ale celui de-al doilea roman al său, The Space Barbarians, au fost inspirate dipă soția și fiica sa adoptivă. Godwin a lucrat o scurtă perioadă de timp în cadrul administrației fondului forestier din statul Washington. Soția lui a murit în urma unui atac de cord la începutul anilor 1970, iar decesul ei a avut un impact puternic asupra lui pentru tot restul vieții. După ce a locuit cu fiica sa adoptivă și cu familia ei în Texas câtva timp după moartea soției sale, Godwin s-a mutat mai apoi în statul Nevada.[8]

Moartea

De-a lungul vieții sale, Godwin s-a luptat cu abuzul de alcool și a obținut unele succese în încercarea de a controla acest viciu. Moartea soției sale l-a determinat în cele din urmă să fie „mistuit” de băutură, ceea ce i-a provocat multe probleme de sănătate. Godwin a murit într-un spital din Las Vegas în vara anului 1980. Nu avea nicin act de identitate asupra sa, așa că trupul său a fost ținut într-o casă mortuară până când un prieten de-al său, care era asistent medical, a aflat de moartea sa și a contactat-o pe fiica sa adoptivă, Diane.[7]

Lucrări

Romane

Seria Ragnarok:

  • The Survivors (Gnome Press, 1958; cunoscut și ca Space Prison, Pyramid Books, 1960)
  • The Space Barbarians (Pyramid Books, 1964)

Altele:

  • Beyond Another Sun (Curtis, 1971)

Povestiri

Nuveleta „No Species Alone” a fost publicată abia în numărul din noiembrie, în ciuda faptului că a fost prezentată pe copertă în numărul din iulie 1954 al revistei Universe Science Fiction⁠(d).
„The Nothing Equation” a lui Godwin a fost prima sa povestire care a fost publicată în Amazing Stories. A apărut în numărul din decembrie 1957 al revistei.
  • „The Gulf Between”, în Astounding, octombrie 1953
  • „Mother of Invention”, în Astounding, decembrie 1953
  • „The Greater Thing”, în Astounding, februarie 1954
  • „The Cold Equations”, în Astounding, august 1954
  • „No Species Alone”, în Universe, noiembrie 1954
  • „You Created Us”, în Fantastic Universe, octombrie 1955
  • „The Barbarians”, în If, decembrie 1955
  • „Operation Opera”, în Fantasy and Science Fiction, aprilie 1956
  • „Brain Teaser" in If, October 1956
  • „Too Soon to Die” (inspirată din romanul The Survivors), în Venture, martie 1957
  • „The Harvest”, în Venture, iulie 1957
  • „The Last Victory”, în If, august 1957
  • „The Nothing Equation”, în Amazing, decembrie 1957
  • „The Wild Ones”, în Science Fiction Stories, ianuarie 1958
  • „My Brother - The Ape”, în Amazing, ianuarie 1958
  • „Cry From a Far Planet”, în Amazing, septembrie 1958
  • „A Place Beyond the Stars”, în Super-Science Fiction, februarie 1959
  • „Empathy”, în Fantastic, octombrie 1959
  • „The Helpful Hand of God”, în Analog, decembrie 1961
  • „...and Devious the Line of Duty”, în Analog, decembrie 1962
  • „Desert Execution”, în The Man from U.N.C.L.E. Magazine, iulie 1967
  • „The Gentle Captive”, în antologia de povestiri originale Signs and Wonders (1972)
  • „She Was a Child”, în Mike Shayne Mystery Magazine, aprilie 1973
  • „We'll Walk Again in the Moonlight”, în antologia Crisis (1974)
  • „Backfire”, în Ed McBain's 87th Precinct Mystery Magazine, aprilie 1975
  • „The Steel Guardian”, în Antaeus, primăvară/vară 1977
  • „Social Blunder”, în Amazing, iulie 1977
  • „Before Willows Ever Walked”, în Fantasy and Science Fiction, martie 1980

Volume

Următoarele povestiri sunt adunate în cartea The Cold Equations & Other Stories Arhivat în , la Wayback Machine. ed. Eric Flint (Baen Books, 2004):

  • The Survivors • roman
  • „The Harvest” • povestire
  • „Brain Teaser” • povestire
  • „Mother of Invention” • nuvelă
  • „...and Devious the Line of Duty” • nuveletă
  • „Empathy” • nuveletă
  • "No Species Alone” • nuveletă
  • „The Gulf Between” • nuvelă
  • „The Cold Equations” • nuveletă

Note

  1. Tom Godwin, Proiectul Gutenberg, accesat în
  2. Tom Godwin, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
  3. Godwin, Tom 2005.
  4. Friedberg 2011.
  5. Tom Godwin 2003.
  6. Godwin Sullivan 1990, p. 19.
  7. Godwin Sullivan 1990, p. 20.
  8. Godwin Sullivan 1990, p. 19-20.

Bibliografie

  • Friedberg, Stacey (iulie 2011). „Author Spotlight: Tom Godwin”. Lightspeed Magazine⁠(d). Accesat în .
  • Godwin Sullivan, Diane (). „Tom Godwin: A Personal Memory”. Quantum - Science Fiction & Fantasy Review. Nr. 37. Thrust Publications. pp. 19-20. ISSN 0198-6686. Accesat în .
  • „Godwin, Tom”. The Encyclopedia of Science Fiction. . Arhivat din original la . Accesat în .
  • „Tom Godwin”. Contemporary Authors Online. Literature Resource Center: Gale. .

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.